Și ar trebui să vă sperie pe toți. Pentru că FUD, cele trei inițiale făcute strategie de marketing de cei de la Microsoft în anii 1990-2000 (și de IBM înaintea lor), există acum într-o variantă mult, mult mai perversă.

Dacă în episoadele anterioare am vorbit de cum am colectat software, cărți, jocuri și cum am renunțat la ele, sunt aproape sigur (această postare e scrisă înainte de a fi publicată prima postare din serie) că unii din voi v-ați spus că sunt ipocrit, că uite, nu am renunțat la muzică și la filme. Dar titlul nu e greșit – vorbesc de cum e să renunți complet la piraterie. Și doream să creez un context.

Pe 16 noiembrie 2004 a fost lansat Half Life 2 – și undeva prin ianuarie-februarie 2005 am cumpărat CD-ul cu jocul. Deja începusem să apreciez pachetele cu jocuri și, ca programator, nu îmi trăgea chiar atît de tare de buzunar să cumpăr un joc pe care să-l joc ceva vreme. Half Life 2 însă avea să-mi facă o surpriză.

Pe la începutul anului am început să-mi fac curat în bibliotecă. La mine făcutul curățeniei în bibliotecă nu e un eveniment, ci un proces – curățenia durează luni întregi sau ani (după cum se va releva la sfîrșitul acestei serii).

Primul calculator l-am avut cam cînd eram prin clasa a VI-a. Atunci fratele meu, proaspăt intrat la Liceul de Informatică din Brașov, a constatat că are nevoie de calculator pentru anumite materii (oarecum natural). Decizia de a cumpăra un HC91 a fost una dificilă, care a dat un pic peste cap bugetul familiei (costa, totuși, 28000 de lei, o avere pe vremea aia).

Acum o săptămînă m-am trezit cu dorința de a face ceva util. Nu mi se întîmplă prea des duminica să mă trezesc cu dorința de a face ceva util, așa că am vrut să mă folosesc de acest avantaj să îmi reorganizez colecția de cărți.

„Fără Miki Alexandrescu acest film nu s-ar fi putut face”, a declarat regizorul Ron Howard într-unul din post-interviurile pentru Rush, biopicul dedicat rivalității dintre Niki Lauda și James Hunt. Mihai ‘Miki’ Alexandrescu face în Rush un rol dublu, interpretîndu-l magistral și pe Niki Lauda și pe James Hunt. Expertiza lui tehnică a fost decisivă pentru succesul filmului, iar contribuția lui la crearea scenariului – inestimabilă.

Ieri a fost Webstock, conferința de social media. Prima prezentare din Webstock a fost o prezentare supărată a lui Cabral în care ne-a explicat că ‘Blogosfera s-a bășit’. Deși Nico a încercat să îndulcească exprimarea (s-a bușit), ieșirea lui Cabral a fost destul de dură dar oarecum justificată. Zic oarecum, pentru că de fapt ajung să cred că ne-a plăcut mai mult să îl auzim pe Cabral cum ne beștelește decît să procesăm un pic ce zice și să realizăm că de fapt el nu are neapărat dreptate.

Elysium e un film prost. Și merită să vorbim despre el pentru că e un film foarte prost făcut cu rea intenție. Singurul film mai slab făcut în aceeași manieră e Starship troopers. Acolo, Paul Verhoeven a ferfenițit povestea lui Heinlein, o poveste foarte mișto despre anxietățile unui soldat din infanteria stelară, o poveste care cred eu a stat la baza primei jumătăți din Full Metal Jacket (partea bună).

Înainte de a citi articolul meu vă recomand să citiți acest excelent articol în care Andreea Năstase răspunde la întrebarea ‘de ce stau oamenii tîrziu la muncă’… Ați făcut-o? Bun, pentru că acum vreau să vă povestesc un pic despre experiența pe care am avut-o lucrînd în IT, și felul în care am ajuns la concluzia că nu voi lucra mai mult de 8 ore pe zi.