Umblă pe TikTok acest delir neoconservator al lui Bogdan Stoica, unul din jurnaliștii din categoria „scandalul sunt eu” care deodată s-a trezit vorbind de la sine fără să-l verifice nimeni la ce vorbește. Iată delirul aici, dar, în principiu, Bogdan Stoica se plânge de tarele progresismului, o virează înspre Greta și ipocrizia ei după care explică cu educația cum stau lucrurile. E un tiktok de sub două minute dar la faza cu educația am cedat, deja e prea mult.

USR vrea să propună o chestie foarte utilă, să legifereze burnout-ul (epuizarea fizică și psihică datorată muncii) și să ai concediu medical când ai burnout. Excelent. E o experiență din ce în ce mai frecventă în societatea românească, mult mai frecventă în medii în care de obicei nu se admite că există așa ceva (medicină, educație, dar nu doar meserii intelectuale). În fine, idee bună, dar absolut inutilă pentru că:

Evident, odată cu ridicarea la putere a lui Trump America va avea în curând alte probleme decât să susțină motorul economic și inovația internațională. Oricum majoritatea banilor sunt băgați în tocătoarea de bani numită AI, și la final o să vedem doar ferfeniță din ei, deci Europa oricum ar trebui să-și facă niște planuri.

În mod normal ar fi fost o colecție de idei legate de alegerile din SUA. Cumva, însă, m-a întristat prea tare rezultatul - nu pentru că a câștigat un fascist sexist care întruchipează, aparent, creștinul perfect, ci pentru că e doar încă o culme pe drumul înspre capătul de linie pentru ideea asta generoasă care a fost democrația liberală.

S-a vorbit destul de mult zilele astea despre Erika Isac și despre faptul că artiștii români mari plagiază cam mult. Nu plagiază, se inspiră. Și sincer, nu mi se pare foarte important. Nu se va întâmpla nicio mare revoluție în muzica românească - nici originalitatea și nici integritatea actului artistic nu sunt elementele care fac piesele populare - lumea nu ascultă pentru că vrea să audă ceva original, ceva bun, ci vrea să fie stimulat și șocat. Și pentru că din ce în ce mai puțini învață engleză și alte limbi străine, le e mai ușor când se reîmpachetează în limba locală entertainment-ul. Nu putem la filme pentru că costă prea mult, dar muzica e mai ieftină, și metodele de producție sunt mai simple. Și muzica e mai simplu de copiat, aducând totuși o oarecare notorietate. Ăsta e motivul pentru care mulți influenceri români au și ceva piese la activ.

Nimeni nu m-a întrebat chestia asta, dar de ce să nu formulez un răspuns? În anul de grație 2024 nu mai suntem în 2017. În 2017 (2015 când am început conceptul, 2016 când am pregătit echipa) nu exista niciun podcast dedicat istoriei, cel puțin, nimic pus la punct cât de cât coerent. Mai avea Zaiafet pe canalul lui de youtube niște rezumate de cărți (pentru că asta erau majoritatea clipurilor lui, chiar dacă între timp și-a mai rafinat metodologia, cred), dar în rest doar câteva proiecte abandonate. Podcastul de istorie mi s-a părut o treabă importantă; proiectul inițial vroiam să îl concentrăm pe Istoria României, chiar episoadele erau marcate în tagurile ID3 ca „Istoria României”. Sergiu nici nu înțelegea prea bine ce vreau să fac - și sincer, chiar dacă am pregătit vreo doi ani podcastul de istorie, după câteva episoade am înțeles că o să tot învăț ce anume vreau să fie acest podcast. Habar n-aveam la episodul 5 ce o să fac la episodul 15, la 15 nici nu visam ce o să fac în episodul 50 și pentru un podcast de istorie a României am ajuns foarte târziu la Burebista, de exemplu.

Dacă aș avea acum un podcast de discuții cultural-politice așa cum era ICR Podcast aș trimite invitații către toți candidații la președinție. Nu aș publica podcasturile cu ei decât după ce le înregistrez pe toate, și aș avea o singură întrebare: „De ce candidezi la președinție?”. Totul va decurge de acolo. Cursa pentru postul de președinte e ilogică, e un post aproape lipsit de importanță, extrem de constrâns care nu îmbunătățește cu nimic starea populației. Cine e președinte e irelevant. Totuși, este considerat scrutinul „rege” - cel mai important. Nu e. Cel mai important post din România, cel de prim-ministru, nu e electiv, acela ar fi trebuit să fie scrutinul rege. Sunt puține națiuni care înțeleg lucrul ăsta (Marea Britanie, Canada și SUA sunt națiunile care își aleg prim-miniștri, nu par s-o ducă rău).

Când scriu lucrurile astea referendumul Moldovei legat de Uniunea Europeană pare că trece. Nu știu rezultatul, și oricare ar fi mă interesează mai mult cei aproape 50% din votanți care au votat contra uniunii europene. Vorbim de un dezastru similar cu Brexitul, unde oamenii și-au tăiat singuri craca de sub picioare și după aia s-au așteptat de la ăia care i-au mințit să livreze ce au promis. Doar că spre deosebire de Marea Britanie, Moldova nu are secole de trecut colonial din care să se hrănească.

Ar trebui să știți cine e Andrei Pogăciaș, mai ales dacă sunteți pasionați de istorie. Are un podcast (show YouTube) unde este invitat permanent, Colecționarul de Istorie, dar a căpătat foarte multă proeminență în momentul în care a colaborat la producția Rise of Empires, sezonul cu Vlad Țepeș, după care a fost invitat la mai multe show-uri YouTube. Înregistrările sunt populare și ușor de găsit, ceea ce îmi dă de înțeles că nu ar trebui să explic prea mult cine e omul😀.

Un trend absolut jenant în social media este să vezi tot felul de prompturi formulate la stilul „Ce opinie ai apăra în felul ăsta?”. Este o formă de a stimula angajamentul, genul ăla de tehnici pe care le foloseau și bloggerii la început (ca să nu mai vorbim de lepșe și alte mizerii similare inspirate din oracolele pe care le schimbam în școala generală). Trendul ăsta devine din ce în ce mai enervant și pentru că e un loc unde oamenii să vină și să expună cele mai controversate idei pe care le au, pentru a porni conversații neplăcute.