Fără nicio legătură cu restul textului, îmi vine un pic mai greu să cred că acum 100 de ani, locul ăsta de unde vă scriu era în Austro-Ungaria.

„Dacă ie pă internet ie gratis” zice legea nescrisă pe care o cunoaște tot poporul. Totul e gratis, chiar și ceea ce nu e, pentru că sigur se găsește un loc în care avem același lucru piratat. Și se piratează în nesimțire, fără niciun fel de respect pentru ideea de proprietate intelectuală, o idee străină Internetului.

Cei care urmăriți blogul meu de ceva vreme știți că multă vreme am scris cu î din i, în loc de â. Am adoptat scrierea veche ce-mi fusese predată la școală, cu excepția lui sunt pe care îl adoptasem aproape natural((și în momentul ăsta simt că sunetul din sunt-ul meu chiar bate mai mult înspre u decât înspre î)).

Circula o întrebare: de ce nu mai iau tinerii mașini? E o întrebare bună, la care s-a răspuns în diverse colțuri ale internetului. O să fac și eu câteva sugestii, să vedem ce iese.

Azi a avut loc o razie la (cred) cea mai mare firmă de taximetrie din Brașov, Martax (asta include și Bratax). Ăsta e motivul pentru care în seara asta a fost aproape imposibil să găsesc un taxi, și când am întrebat un taximetrist, mi-a răspuns un pic confuz că DNA-ul ar fi făcut o razie la Martax.

O realizare remarcabilă a regimului comunist și post-comunist român este cât de mulți analfabeți a generat. În 1989, cel puțin teoretic, cifrele analfabetismului erau incredibil de scăzute, de la școală multă făcută cu forța. Strategia comunismului, atât de lăudată de cei care deplâng acum decăderea învățământului românesc, a fost să oblige niște oameni care nu-și doreau educația să participe la cursurile școlilor de stat, în felul acesta dând foarte bine în statistici și cam atât.

Lucian Mîndruță a ieșit la televizor să dea o veste proastă românilor.

Scria ieri Ovidiu despre protestocrație, și despre felul în care trăim cu impresia că numai ieșind în stradă se pot rezolva anumite probleme. Cel mai mult mi-a plăcut acest fragment:

Am ținut ieri o prezentare despre piraterie. Din păcate, am ținut prezentarea în fața a 6 oameni, din care 5 îmi erau cunoscuți; din fericire, discuția a reușit să chiar interesantă, și dintr-o prezentare de 30 de minute, cât mă gândeam că o să dureze, am dezvoltat subiectul pe vreo două ore.

A apărut o modă a scrisorilor „scrise de un tânăr (o tânără)”, de parcă vârsta nu foarte înaintată ar fi o garanție a altceva decât faptul că omul e mai naiv și mai impresionabil. Cea mai recentă e una adresată Bisericii Românie, și, ca toate celelalte, e lungă, lipsită de substanță și de sens. Dar nu e vorba doar de asta; e vorba de multe, multe alte scrisori, după cum se poate observa la o căutare pe Google. Și nu funcționează. Haide să vă zic și de ce.