Ce am citit – ianuarie 2016

Rivers of London e un roman fantasy pe care l-am citit destul de lent – nu neapărat pentru că este plictisitor, pentru că nu e, ci pentru că era romanul de citit seara, pe Kindle. Din păcate simt că i-am făcut o mare nedreptate, pentru că ideea fantastică pe care se construiește romanul chiar mi-a plăcut foarte mult, însă citindu-l fragmentat simt că nu l-am apreciat la adevărata valoare. În ciuda tuturor acestor circumstanțe, îl recomand – povestea e simpatică, e cu un polițist care vorbește cu fantome ca să rezolve o crimă bizară.

To Interviewers: stop asking questions about bugs

It’s a strategy since early 90s, at least, for the interviewers to ask questions about bugs. It’s a bad strategy and this tendency should stop: not only you don’t hire compiler writers, but you don’t necessarily want your hires to understand buggy code, you want them to write bug-free code.

Câteva propuneri contra-intuitive pentru brașoveni

Sunt două chestiuni mici pe care brașovenii ar fi fain să le ia în considerare, mai ales iarna. O să fie niște idei destul de greu de aplicat pentru că omul trăiește o eternă luptă cu logica, dar merită măcar să le ia în considerare și să le regândească.

Nevoia de a fi inspirat sau motivat

Văzusem zilele trecute un articol despre cum România e cea mai bine reprezentată țară în echipa de speakeri motivaționali ai unui anume John Maxwell – unul din tipii mari al cărui mare succes în viață e să vorbească despre succesul în viață, sau ceva de genul ăsta.

What’s the problem with Fallout 4 and all other sandbox games

I finished playing Fallout 4 – it was a huge effort – 65 hours of grinding through a post-apocalyptic wasteland. At the end of these, if I were to recommend it, I’d say Fallout 4 is not worth it – the experience can be nice, but the game is in Alpha stage, maybe an early Beta, and it could be a good game if Bethesda would ever want to finish it, but there’s no point and no reason to do this as they already cashed in on the game.

Manelele și panica morală

Revista Time l-a dat ca fiind cel mai căutat român pe Google pe Florin Salam. Reacțiile românilor au fost virulente – nu genul de curiozitate „cum de s-a întâmplat asta?”, ci „cum de au îndrăznit să zică asta?”. În loc să încerce să elucideze misterul, românii au cerut explicații și au făcut interpelări. Cu onoarea nereperată, românii au fost liniștiți: Google a zis pe cale oficială că Florin Salam nu e nici măcar în top 10. Și asta mi se pare amuzant, hai să vă explic de ce.

De ce e Salam primul în Google (și nu Cărtărescu sau Golan)

Time a făcut un top pe țări cu cea mai căutată personalitate pe Google. Multe țări îi au pe Cristiano Ronaldo, Lionel Messi sau Kim Kardashian – România, în schimb, îl are pe prima poziție pe Florin Salam. Și chestia asta e absolut genială.  Asta înseamnă, pe scurt, că românii sunt mai interesați de valorile produse local decât de cele importate din exterior. Cu ce ne-ar face mai buni pe noi ca nație o obsesie pentru Cristiano Ronaldo, Lionel Messi sau fundul lui Kim Kardashian? Cantautorul Florin Salam e un reprezentant mult mai bun al României. Ah, e țigan? Păi e un motiv în plus să arăți că în România doar cei care se cred elite sunt rasiști – cei care înființează asociații pentru protecția țiganilor – restul ascultă manele și nu au nicio problemă cu rasa omului.

Star Wars: The Force Awakens

După ce l-am boscorodit atâta vreme a fost cazul să merg să și văd despre ce e vorba. Nu putem critica ceea ce nu cunoaștem decât dacă e vorba de Solenoid-ul lui Cărtărescu, așa că a trebuit să merg să văd filmul lui JJ Abrams.

Ce e WowApp și de ce iau bloggerii bani să o promoveze

tl;dr: WowApp e un MLM. Bloggerii se înfig fie pentru că sunt pișcotari, fie pentru că le e lene să se intereseze mai adânc, fie pentru că le plac banii și nu e nevoie să se obosească să afle dacă e ok. WowApp e o aplicație care nu face nimic ilegal sau nasol deocamdată. Revin ca să scriu o ultimă postare, din păcate una excesiv de lungă.