Într-un viitor destul de apropiat, un experiment reușește să implanteze un creier uman într-un corp de android. Produsul rezultat, Major (Scarlett Johanson), este piesa de bază a unei echipe anti-teroriste care e pe urmele unui terorist cibernetic care atacă firma producătoare, și care omoară unul câte unul oamenii care au lucrat pe proiectul respectiv.

Vă întrebați cum arată un băiat care luptă pentru furt? Poate ați ieșit la proteste și ați strigat „nu vrem să fim o nație de hoți”, și nu știți cum arată hoții. Poate știți că acest blog este ferm contra pirateriei, și din când în când mai apare câte un cetățean care îmi explică de ce greșesc.

De ceva timp încoace îmi pun foarte des întrebarea: de ce românii scriu atât de complicat? De ce nu putem să avem un scriitor (contemporan) care să poată să scrie citibil, cu blândețe față de cititor?

Zilele astea s-a agitat în presă decanul Facultății de Litere din București, afirmând că facultatea nu e școală de meserii, să iasă cu o meserie din ea studentul.

PSD a câștigat alegerile, cinstit, cum nu au mai făcut-o niciodată în istorie. Au vrut să se amestece în justiție, și a ieșit cu proteste. E normal să cerem demisia guvernului, pentru că a dovedit că e dornic și capabil să acționeze ca niște hoți.

România nu e țară de hoți. Am simțit-o văzând azi miile de oameni care au ieșit în Brașov – suta de mii care a ieșit la proteste în București.

A apărut recent un nou sistem politic și de guvernământ. După nume unii ar putea crede că e vorba de o derivație a democrației – realitatea e că e doar un derivat de sistem totalitar. Se numește democrația selectivă, sau „democrație cât timp toată lumea e de acord cu mine”.

Ce se întâmplă în România în ultima vreme? Un singur lucru – PSD a câștigat alegerile, dar simte că nu a câștigat România complet – de fapt, nu înțelege foarte bine ce a câștigat și Dragnea și partidul se simt furați. Îi înțeleg foarte bine, chiar dacă nu sunt de acord cu ei. (la final de articol există și varianta tl;dr)

Supărat că ascult uneori și muzică pop (deși credeam că e clar că nu doar muzică pop ascult), un cititor a făcut o listă de alternative. Sunt multe piese, undeva la 160 – dar toate sunt crema a ceea ce are de oferit rock-ul și muzica „alternativă” românească, cea pe care o ascultă oamenii cu știință de internet. O să vedeți că articolul e foarte lung și pe alocuri mai și face mici apropouri la lipsa mea de gusturi – o să revin cu un articol legat de ceea ce cred eu despre lista lui Perkele și despre tot experimentul ăsta cu pop pe 2016. În orice caz, să-i dăm cuvântul. Și mulțam mult de listă, mi-ai dat mult de ascultat. Comentariile mele vin mai încolo, când chiar reușesc să trec prin tot.

M-a îndemnat lumea să fac o selecție cu muzica pop românească din 2016 – așa că am trecut prin ceva playliste ce le aveam la-ndemână și am transformat un pic lista cuiva care-și zice CrazyTop40 sau ceva de genul. În orice caz, mai jos, lista. Ce e deosebit și nu o să mai vedeți în altă parte e că am comentat fiecare piesă pe care am inclus-o – unele le-am inclus deși sunt mai slăbuțe, dar majoritatea sunt destul de bune. Revin, poate, cu mai multe explicații, deocamdată postarea asta e suficient de lungă cât să nu mă lungesc și mai mult la introducere.