Există o regulă simplă în momentul în care mergi pe munte în grup. Toată lumea merge la pasul celui mai lent. Regula vine dintr-o nevoie ancestrală de a proteja grupul. Explicația cea mai simplă e că nu vrei ca cei mai lenți să se piardă de grup. Când e vorba de munte regula asta e transmisă pe cale orală – nu e o lege scrisă în codul civil, de exemplu. Nu e nevoie – înțelegem necesitatea instinctiv. Asta pentru că un drum pe munte e o incursiune de scurtă durată în necunoscut. Consecințele sunt imediate. Să pierzi un individ din „ceata” ta pe munte e o chestiune gravă, care se vede imediat.

Aștept cu nerăbdare momentul în care Hollywood-ul va scoate un film onest: „2 hours of generic wrecking of beloved city and its landmarks in Sci-Fi/Fantasy setting”. Știu, titlul e cam lung, dar cam asta este tema fiecărui mare hit cinematografic din istoria recentă.

Romanul de debut al lui Alexandru Lamba este un hard SF ciudat și interesant, dar care își ratează complet cam toate obiectivele. Să începem însă cu lucrurile bune.

Am trecut ieri pe la Gaudeamus, cel mai mare târg de carte din România, care se ține anual la Romexpo. Lume multă, lume foarte multă, de fapt atât de multă lume încât am crezut la un moment dat că sufăr de agorafobie. Când colo, sufăr doar de o singură fobie în mulțime, aceea de a fi buzunărit (ceea ce am și pățit de vreo două ori, sau cineva era foarte atras de fundul meu). În orice caz, să vorbim despre cărți.

Doctor Strange nu e un film slab, dar îi lipsește un ingredient important pentru a fi un film bun. Îi lipsește caracterul.

Am o serie scurtă de două articole. Inițial voiam să scriu un singur text, dar când am văzut cât de lung devine prima secțiune am decis că e mai sănătos să le fac două articole separate. Prima oară o să vorbesc despre bula de comunicare – a doua idee o să o las pentru mai încolo.

„Arhanghelul Raul” este probabil cea mai amuzantă poveste pe care o să o citiți anul acesta, E povestea unui creativ român care moare și e trimis din Iad după niște beri. Sau despre o armată a nașilor de tren care se luptă cu creaturi pandimensionale. Sau despre drojdierul timpului, omul care își caută iubita în fiecare schimbare de direcție a universului.

Nu plănuisem să iau cartea lui Adi Hădean, M-am lovit de ea în ultima vizită a mea prin București, obosit după o zi întreagă de conferințe, chiulind la sesiunea de dimineață de la a doua zi. Am intrat în Cărturești, era în standul de onoare, vreo 20 de exemplare gata semnate. M-a amuzat ideea, așa că am și dat un tweet pe tema asta.

Un extraterestru este trimis pe pământ să ia locul unui profesor de matematică ce a descoperit rezolvarea unei probleme foarte importante de matematică. Acesta are probleme mari să se adapteze la viața pe pământ – prima aventură e să alerge gol pușcă printr-un campus universitar, asta după ce a fost lovit de o mașină și a luat lecții de viață de la revista Cosmopolitan. Pentru un extraterestru a cărui gândire se învârte în jurul matematicii, pământul e năucitor, ilogic și confuz – și acesta e doar începutul.

Articolul acesta ar fi trebuit să fie mult mai lung. Avea mai mult conținut. Din păcate mi se pare un efort inutil să rostesc aici niște nume și să promovez niște oameni care nu numai că nu se doresc promovați, dar se urăsc între ei și își disprețuiesc posibilii fani sau chiar cumpărători. Așa că voi fi foarte scurt.