Zilele astea s-a agitat în presă decanul Facultății de Litere din București, afirmând că facultatea nu e școală de meserii, să iasă cu o meserie din ea studentul.

PSD a câștigat alegerile, cinstit, cum nu au mai făcut-o niciodată în istorie. Au vrut să se amestece în justiție, și a ieșit cu proteste. E normal să cerem demisia guvernului, pentru că a dovedit că e dornic și capabil să acționeze ca niște hoți.

România nu e țară de hoți. Am simțit-o văzând azi miile de oameni care au ieșit în Brașov – suta de mii care a ieșit la proteste în București.

A apărut recent un nou sistem politic și de guvernământ. După nume unii ar putea crede că e vorba de o derivație a democrației – realitatea e că e doar un derivat de sistem totalitar. Se numește democrația selectivă, sau „democrație cât timp toată lumea e de acord cu mine”.

Ce se întâmplă în România în ultima vreme? Un singur lucru – PSD a câștigat alegerile, dar simte că nu a câștigat România complet – de fapt, nu înțelege foarte bine ce a câștigat și Dragnea și partidul se simt furați. Îi înțeleg foarte bine, chiar dacă nu sunt de acord cu ei. (la final de articol există și varianta tl;dr)

Supărat că ascult uneori și muzică pop (deși credeam că e clar că nu doar muzică pop ascult), un cititor a făcut o listă de alternative. Sunt multe piese, undeva la 160 – dar toate sunt crema a ceea ce are de oferit rock-ul și muzica „alternativă” românească, cea pe care o ascultă oamenii cu știință de internet. O să vedeți că articolul e foarte lung și pe alocuri mai și face mici apropouri la lipsa mea de gusturi – o să revin cu un articol legat de ceea ce cred eu despre lista lui Perkele și despre tot experimentul ăsta cu pop pe 2016. În orice caz, să-i dăm cuvântul. Și mulțam mult de listă, mi-ai dat mult de ascultat. Comentariile mele vin mai încolo, când chiar reușesc să trec prin tot.

M-a îndemnat lumea să fac o selecție cu muzica pop românească din 2016 – așa că am trecut prin ceva playliste ce le aveam la-ndemână și am transformat un pic lista cuiva care-și zice CrazyTop40 sau ceva de genul. În orice caz, mai jos, lista. Ce e deosebit și nu o să mai vedeți în altă parte e că am comentat fiecare piesă pe care am inclus-o – unele le-am inclus deși sunt mai slăbuțe, dar majoritatea sunt destul de bune. Revin, poate, cu mai multe explicații, deocamdată postarea asta e suficient de lungă cât să nu mă lungesc și mai mult la introducere.

Primul film văzut pe 2017 ar fi o dezamăgire dacă nu cumva m-aș fi așteptat să fie așa. Filmul nu e slab. Din contră, e un film foarte ok, ușor de priceput și de savurat pentru orice fan al francizei.

I know that I might bore the general population with this topic, but here it comes – another post on why the past was glorious and the present sucks. Before I start, a necessary clarification: I know that „the young generation of programmers is incredibly talented, inventive, productive” and everyone expects to hear that from me. Reality is somewhat different – and you’ll see below why.

Anul ăsta ProTV a dat din nou seria „Singur Acasă” și a avut un succes nebun. Nu mai știu sigur pe unde văzusem cifrele și nu mă interesează foarte tare. Vreau doar să las aici o explicație.