Bun, facem bilanțul. Ce urmează mai jos e o listă selectată de muzică românească – pentru lista completă am o altă postare. Anul ăsta am încercat să adaug piesele care au fost cel mai mult prin Trending-ul de la Youtube – dar am mai pus și alte piese pe care le-am ascultat de câteva ori și care mi-au lăsat o impresie bună. Am selectat multe piese pentru vibe-ul specific – ceva care să spună cam care a fost atmosfera anului 2017, pe bune, fără snobisme.

Anul ăsta am făcut un mic experiment. Pentru că mi s-a reproșat că m-am uitat numai la piesele pop anul trecut, anul acesta am strâns toată muzica pe care am prins-o prin trending-ul de la Youtube. Mi-au mai scăpat câteva piese, cel mai probabil, și am încercat să nu adaug chestii dubioase. Nu sunt sigur că am fost metodic (poate că pe 2018 o să fiu ceva mai metodic în colectarea muzicii) dar am prins cam tot ce mi s-a părut relevant pe subiect. În total vreo 286 de piese.

Dacă e un lucru super-enervant e să aud aceeași mitologie repetată la nesfârșit: „vai, în România o să înveți acel ceva ce nu mai există nicăieri în lume: curentul care te trage”. Este genul acela de clișeu pe care românii îl aruncă în față străinilor, și care e atât de obosit încât ar trebui retras – la fel și cu cel cu „România, țara cu cele mai frumoase fete” (serios, nu v-ați săturat să vă comportați ca niște codoși?). La fel și cuvântul dor.

Există această vorbă, repetată dureros de des, că benzile desenate americane cu super-eroi sunt subțiri ca și conținut, superficiale și clișeistice. Și probabil că așa sunt, doar că foarte des uităm că suntem în punctul în care încă avem de unde alege.

Nu sunt primul care observă că oamenii tineri nu sunt foarte capabili să stăpânească tehnologia care a devenit deja mult prea sofisticată. Și am stat să mă gândesc de ce se întâmplă lucrurile astea.

„O fracție nu poate înțelege un întreg pentru că este imposibil să compactezi într-o secțiune informația unui întreg fără ca secțiunea să devină ea însăși întregul”.

I recently seen a presentation of a good friend of mine and an excellent software architect, Radu Vunvulea, about who owns the data in the cloud. I didn’t see the presentation per se – I only seen the slides, but I have a few thoughts on the issue as well, as it became more important in the recent days, with our Facebook debacle.

The strangest thing happened yesterday, during the biggest mass protests against the corrupt government in Romania. One of the most well known online personalities, a prolific local vlogger, Marian Ionescu, has seen his Facebook account reported for spamming, and was unable to post on his profile, to tell his friends about his participation to the protests.

Am fost un mare fan Asimov când eram mic – am citit cam tot ce am putut (și resursele erau destul de restrânse, nu am putut să achiziționez prea multe cărți, dar ce am citit am devorat, efectiv. Moartea lui Hari Seldon a fost primul moment în care o carte m-a făcut să plâng. Și cei care au citit Asimov știu că omul nu e genul care scrie lăcrămos, ci destul de pragmatic, la obiect.

De vreo câteva săptămâni se discută din ce în ce mai mult despre faptul că mai multor oameni influenți li s-a interzis accesul la Facebook pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă. Având în vedere că suntem din ce în ce mai prezenți și oarecum mai dependenți de Facebook ca sursă de informare și ca platformă de exprimare liberă, având în vedere și faptul că Facebook nu are un contact real în România și că deciziile de acordare a „cartonașului roșu” par complet arbitrare, e un moment bun să ne punem câteva întrebări legate de felul în care depindem de această platformă.