După 17+ ani de carieră am făcut o pauză (și încă o mai fac), ca un moment bun să fac niște reevaluări, să regândesc niște lucruri. Și v-am anunțat ceva mai devreme că vreau să îmi fac propriul engine de blog, că no, e mai simplu, și mă joc acum cu ce lucruri vreau să includ.
În ultimii ani am acceptat foarte rar să particip în genul acela de circle-jerk pe care le presupun lepșele. Fără nicio intenție de a ofensa pe cei care o fac, să vă explic un pic de ce sunt imature și uneori chiar nocive.
Dacă vreți să înțelegeți unde greșesc feministele când vor să se comporte și să fie tratate ca un bărbat, un foarte bun exemplu este să vă uitați la Star Trek și să comparați personajele Katherine Pulaski și Leonard McCoy. Pulaski a fost gândită de Roddenberry ca continuatorul lui McCoy. Roddenberry era genul de feminist excesiv pe care îl vedem acum generalizat.
La mine durează enorm să urmăresc un serial – dar cumva zilele astea mi-am făcut timp să înaintez mai mult în Star Trek – The Original Series. Cele cu Spock și cu Kirk, cele care au pornit toată nebunia, că tot le promova Netflix anul trecut, în anul 50 de Star Trek.
Uneori mă satur să tot văd incompetenți plângând pe chestii irelevante; încep să ajung la vorba lui Vali, și să mă întreb dacă chiar mă interesează chestii precum ce s-a întâmplat cu acțiunile United după scandalul pe care l-au avut cu doctorul scos cu forța din avion.
Citesc la Ovidiu că există o scenetă jucată de cei de la Radio Guerilla în care oamenii merg la notar să pună o declarație cu zero valoare juridică prin care nu sunt ofițeri acoperiți ai serviciilor secrete.
Romanul grafic Maus e o dramatică poveste despre Holocaust spusă pe două planuri – unul al supraviețuitorului de la Auschwitz și Dachau, celălalt al fiului său, care încearcă să îi afle povestea. Maus este primul roman grafic care a câștigat un premiu special Pulitzer (1992). În România e editat integral de Editura Art, și traducerea e făcută Cristian Neagoe.
Într-un viitor destul de apropiat, un experiment reușește să implanteze un creier uman într-un corp de android. Produsul rezultat, Major (Scarlett Johanson), este piesa de bază a unei echipe anti-teroriste care e pe urmele unui terorist cibernetic care atacă firma producătoare, și care omoară unul câte unul oamenii care au lucrat pe proiectul respectiv.
Vă întrebați cum arată un băiat care luptă pentru furt? Poate ați ieșit la proteste și ați strigat „nu vrem să fim o nație de hoți”, și nu știți cum arată hoții. Poate știți că acest blog este ferm contra pirateriei, și din când în când mai apare câte un cetățean care îmi explică de ce greșesc.
De ceva timp încoace îmi pun foarte des întrebarea: de ce românii scriu atât de complicat? De ce nu putem să avem un scriitor (contemporan) care să poată să scrie citibil, cu blândețe față de cititor?