Zilele astea circulă prin cercurile mele discuția legată de „sfârșitul decadei”. O mulțime de programatori sunt nervoși – revoltați, o parte – că oamenii decid că la sfârșitul lui 2019 e incorect să faci suma „decadei”. Că de fapt decada a început în 2011, și se termină în 2020.

Ascultați aici idee. Cum ar fi să existe un site, să zicem monitorul-parlamentului.ro unde cineva să ia toate proiectele depuse la parlament, și să explice despre ce e vorba, și unde, evident, niște oameni care plătesc un abonament lunar minim, să zicem 2€, să comenteze dacă e bine sau nu, chestii de genul ăsta. Eventual acest monitor al parlamentului să fie un newsletter. Sau ceva de genul ăsta?

După ce a trecut de Camera Deputaților proiectul de lege propus de o deșteaptă de la USR suntem în situația ca pentru o țigară de marijuana consumată acasă să faci mai multă închisoare decât un violator. Dincolo de ce înseamnă lucrul ăsta pentru femei și feminism (adică, până la urmă, proponenta acestei legi se simte mai confortabil cu ideea unui viol decât cu ideea că un individ se rupe la el pe canapea cu prietenii lui), trebuie înțeleasă un pic atitudinea legiuitorilor față în față cu tentația de a interzice ceva, orice.

Ovidiu m-a învățat că dacă ai o întrebare în titlu, răspunsul e, întotdeauna, „nu”. Numai că pentru a răspunde cu nu la întrebarea asta e nevoie de un pic de context, și un pic de muncă. Pentru că, uitându-ne la informațiile pe care le avem, suntem aproape sau chiar la capătul capacității umane de a procesa informație, de a produce, de a interacționa. Chiar, din contră, ne retragem din activitățile care nu demult ne erau esențiale pentru supraviețuire.

Recunosc, nu am citit nimic despre șocanta stare a învățământului românesc așa cum e descrisă de rezultatele testelor de la Pisa. Sau testării PISA. Habar nu am dacă PISA e un acronim sau chiar e localitatea – dacă s-au trimis încolo niște hârtii cu testele copiilor români laolaltă cu ai celor singaporezi și hongkonghezi. Nu am citit zeci de mii de opinii, deși presupun că suntem revoltați ca societate, cu excepția celor care susțin PSD, pentru că ei își dau seama că e o falsă problemă, pentru că e ceva ce nu susține PSD-Partid Stat.

Un mic colț al internetului a fost un pic agitat de faptul că există un proiect de lege care dorește pedepsirea antițigănismului. Proiectul de lege este 540/2019, pe care îl puteți consulta și voi pe site-ul Senatului (un link care funcționează acum).

Aparent Nicolae Robu, primarul Timișoarei, a emis un ordin((e o notă internă, care are doar putere de informare în cadrul instituțiilor)) ilegal și prost definit care să aducă mai multă pagubă în bugetul de stat din procese intentate la CEDO. Ordinul zice în felul următor:

Am pierdut o vreme contactul cu bula mea socială, și am pierdut probabil recomandările pentru acest film, care sunt mai mult ca sigur că au curs mai ceva ca postările despre alegeri. Pentru că e un film entuziasmant – un film despre România așa cum nu am mai văzut de multă vreme, care ne arată o Românie un pic diferită de pesimismul tipic al filmografiei românești.

Citesc newsletter-ul Cristinei și aflu cu uimire că mai există oameni care au instalată aplicația Biziday care aparent din când în când mai dă breaking news. Și sunt un pic mirat. În România nu există breaking news.

Locul 3, nu e deloc rău. Și știu că mulți din oamenii care s-au mobilizat pentru ca Barna să reușească măcar să intre în turul doi sunt acum un pic dezumflați. Aproape 15% după numărarea a 99% din voturi nu e foarte rău. Este exact ceea ce și-au dorit mult mai mulți oameni: e un om nou. De la 0 a crescut la 15% în mai puțin de patru ani. E bine, e foarte bine, și trebuie să acceptați lucrul ăsta. Dar da, nu e cât v-ați fi așteptat. Nu e cât aș fi zis că poate Barna dacă m-ați fi întrebat la începutul anului. Hai să vedem de ce.