Poșta electronică e un adevărat mister. Cam asta e concluzia pe care o extrag citind acest articol din Decât o Revistă. Autoarea, Sophia Țigănaș, este o adolescentă de 17 ani, destul de inteligentă și curajoasă, și scrie despre dificultățile pe care le întâmpină ea cu e-mail-ul. Și o înțeleg, și vreau să îi spun că nu e singură.
De câteva săptămâni mă roade să scriu un pic despre echipa mea favorită de fotbal, Manchester United, care acum stă pe locul 5 în Premier League (era pe 7 când am început articolul și se chinuia să supraviețuiască în Europa League). Urmează un articol lung și plictisitor, dar, mai important, împănat cu câteva idei și impresii personale.
Această postare este prima editată exclusiv pe noul workflow. Să recapitulăm un pic:
Sunt pe ultima sută de metri (un pic mai lungă, că sunt leneș) cu testatul unui workflow diferit pentru postările de pe dorinlazar.ro. Pe scurt, o să renunț la confortul wordpress și o să trec pe un generator static de site, hugo.
În primul rând va trebui să îmi cer scuze lui Dragoș Stanca pentru că nu am înțeles foarte bine prezentarea lui de la podfest. Într-o postare anterioară am dat de înțeles că Dragoș Stanca e cel care scoate din burtă niște cifre, ori ele nu erau scoase din burtă, ci din BRAT. Este o cifră pe care am contestat-o vehement, și care practic a pus un dubiu teribil asupra întregii prezentări a lui de la PodFest
Acest text a fost conceput pentru a fi inclus într-o colecție ceva mai mare cu dragoni pe care o publica altcineva pe copaci morți. Textul a fost scris într-o după amiază în ianuarie 2016 pe o idee care a fost la fel de surprinzătoare pentru mine ca și pentru voi, după care a ajuns să nu mai fie folosit. M-am gândit de vreo trei ori că e păcat de el și apoi am uitat complet de el până în această după-amiază de valul doi de pandemie.
Încep ca de obicei cu varianta TL;DR: Podfest s-a concentrat obsesiv pe bani și marketing, și deloc pe crearea de conținut. Și acum, dansul pe larg:
Dragoș Stanca a venit cu această uluitoare statistică în care 3.2 milioane de români ascultă podcast. Studiul preliminar e publicat pe scena podfest cu cineva care să explice statistica, dar oricine deține un podcast știe că cifra aia e extrem de bine umflată.
„Singurătatea singularității” vrea să fie un fel de „Cronici marțiene” care relatează prin povestiri scurte soarta unui Pământ în criză care antagonizează o inteligență artificială, trece printr-un Mare Cataclism și o parte din oameni scapă în cosmos, o parte sub pământ. Textul este digerabil, dar ratează mai toate obiectivele propunându-și un scop prea larg (printre altele).
Într-un articol intitulat sugestiv „Batman, caut Gotham. Rog seriozitate”, Daniel Funeriu încearcă să ne explice de ce integralele l-au făcut maestru în kung-fu și de ce lectura lui Ion te poate face să transcezi universul material și să atingi Nirvana. Cred că explicațiile lui, încărcate cu prea multă siguranță de sine, nu vor reuși să-i convingă pe prea mulți, poate pentru că siguranța respectivă arată mai mult a aroganță decât a echilibru interior.