Aud că e o mare tragedie cu faptul că Shinoda a recrutat o nouă solistă pentru Linkin Park. Emily Armstrong e și crescută scientoloagă și a evoluat într-o trupă obscură până acum, Dead Sara. Dar ce am mai citit și ce am mai auzit e protestul că nu e „Linkin Park-ul pe care-l știu eu”. Că sună altfel.

Ați întrebat de podcasturi de ficțiune? Vreți ceva să ascultați? În mod normal, când vrem să ascultăm un podcast de ficțiune mergem la Ioana să o întrebăm. Nu, Ioana nu este o persoană fictivă, este chiar Ioana Adăscăliței, care face editarea audio la Podcastul de Istorie de ceva episoade încoace, și care are podcastul „Mărunțișuri și povești” - prima poveste, „Colegi de cameră”, e deja publicată. Ioana e motivul pentru care vă mai întreb din când în când ce podcasturi de ficțiune românești au apărut; de la ea am aflat de Orbis și de Biofy (scratch that, se pare că am aflat de la Ghanda :D ).

Continuăm cu music-dump-ul nu pentru că nu am despre ce să scriu altceva pe blog, ci tocmai fiindcă am prea multe de scris pe blog, așa că mai bine punem niște muzică.

I may hate the community, but I give Rust this: it’s safer than C. And C++. And maybe a few other languages, but that’s it. So, when it comes to choice regarding my future web-hosting server, I was really considering a web server written in Rust.

Ce s-a mai întâmplat recent pe la mine prin playlisturi? Dar dacă nu vă place muzica nu veniți la mine cu plângeri, ok?

Cred că unele lucruri trebuie explicate și de către o minte lucidă, nu doar nebunii trebuie să vorbească. În cercurile lunaticilor umblă foarte des tot felul de superstiții - urmele de pe cer sunt de fapt niște chimicale care ne otrăvesc, vaccinurile conțin mercur deci ne otrăvesc, există o conspirație capitalistă pentru a-i face pe oameni super-inclusivi, treburi de genul ăsta. Din păcate, pentru că suntem într-o lume în care oricine cu cont de internet poate să-l citească pe arhi, trebuie să discutăm despre lucrurile astea pe care altfel le-am ignora complet - e un tâmpit care crede în toate lucrurile astea? Aia e, cineva trebuie să păzească și depozitul gol noaptea.

Când hălăduiam la începuturi pe internet nu prea mă interesa partea de politică - căutam locuri unde să intru în vorbă cu tipe și să citesc lucruri interesante, drept pentru care primii mei ani au fost petrecuți în documentații tehnice, în cluburi de scriitori și în cluburi sociale/artistice - IRC, yahoo! chat, DeviantArt. Politica a început să mă intereseze un pic mai târziu, să zicem prin 2004, când România trăia sub spectrul „Baronului” Năstase și a găștii lui.

Am avut ocazia în ultima vreme să reflectez mai mult asupra literaturii române contemporane și cum, sau, mai exact, pentru cine se produce ea. Și nu pot să nu observ o paralelă cu un alt fenomen pe care îl voi explica mai jos.

Chiar nu am mai scris de la începutul lui iunie despre ce cărți am citit? Hai să facem o postare masivă, să mă asigur că nici cei trei cititori pe care îi mai am nu o citesc până la capăt.

Cred că una din cele mai frustrante minciuni legate de societatea modernă democratică e că avem un câine de pază asigurat în jurnalism; că lucrurile merg pentru că putem să ne bazăm că cineva veghează ca democrația, adevărul și informația corectă să fie promovată. *Prin „jurnalism” în titlu numesc genul ăla de jurnalism care informează corect, care lucrează în sprijinul publicului și nu complotează contra lui.