Am fost aseară să văd ultimul film al lui Nae Caranfil. Cuvintele sunt de prisos – este cel mai bun film românesc pe care l-am văzut în ultimii 5 ani. Un film care te umple de bucurie și de disperare, o plăcere vizuală completă, un film atît de bun încît stai să te întrebi de ce actorii vorbesc românește. Un București dinainte de Primul Război Mondial, români frumoși și o Românie frumoasă, mai frumoasă ca niciodată pe peliculă.
Știu, nu am mai dat vești de ceva vreme, s-au petrecut cîteva lucruri despre care încă nu vă povestesc (pentru că încă se mai întîmplă).
Ce este mai frumos decît să mergi duminică seara la o piesă de teatru? În momentul acesta aș putea spune nenumărate lucruri, pentru că încep să cred că teatrul devine o formă de exhibiționism inutilă și ineficientă.
Tocmai vin de la film. Am fost să văd Busola de Aur – un film fantastic (adică din spațiul genului fantasy) care are foarte multe idei bune dar realizarea (din nou) incredibil de proastă.
La 15 noiembrie 1987 a avut loc în Brașov una din cele mai mari mișcări de rezistență anticomunistă din Europa de Est din anii ‘80.
Dimineața mea era bună. Viața era frumoasă. Spiritul Harry Potter mă cuprinsesem. Mă simțeam înțelept, mă simțeam puternic, mă simțeam pozitiv… Mă simțeam gay. Pentru că idolul vrăjitorilor de bucătărie, Dumbledore, e gay. Cel puțin așa susține creatoarea personajului, tovarășa Rowling.
Există momente în care îți dai seama că lucrurile pe care le cunoaștem și înțelegem sunt insuficiente pentru a da un sens complet lucrurilor care se întîmplă în jurul nostru. Oamenilor de știință le trebuie ani și poate zeci de ani pentru a da sensuri și a abstractiza folosind un model logic complex probleme dificile precum problema găurilor negre, a existenței altor specii în afara ecosistemului terran sau, problema pe care vreau să v-o supun atenției: detronarea masculului alfa.
A fost odată ca niciodată o facultate. Să spunem că era o facultate din orașul meu natal, adică Brașov, și să o numim așa, aleatoriu, Facultatea de Matematică-Informatică (sau doar Informatică) din Universitatea Transilvania. Și să mai presupunem, de dragul conversației, că eu m-aș fi înscris la acea secție, la master.
Zilele astea, ca niciodată, mi-au demonstrat un lucru pe care nu îl credeam posibil, mai ales într-o cultură dinamică precum este cea generată de Internet. În Internet suntem mulți, și avem opinii diferite. Cel puțin așa credem. Dar cînd una din opinii aparent deviază de la opiniile personale ne dăm seama de faptul că nu oricine are dreptul la opinie, ci numai cei care au aceeași opinie ca și noi.