O reconsiderare a literaturii vechi (opinie)

În dimineața asta am fost trollat de un articol publicat pe PressOne, așa că voi trolla și eu un pic. E vorba de un interviu cu Ioana Nicolaie, și dacă numele nu vă e cunoscut, nu vă faceți griji, nici mie nu mi-e. Articolul poartă marca tipică a trollajului, un titlu inflamator referitor la zecile de portrete de bărbați pe care le vede pe holul liceului, după care mai spicuim un trollaj micuț:

E de necrezut că pe copertele manualelor e același lucru și că în programa pentru Bac nu se studiază nici măcar o femeie – nu cred să mai fie vreo cultură atât de misogină.

Cine este doamna? Prezentarea care i se face este incompletă:

Ioana Nicolaie s-a născut în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud. A publicat cinci volume de versuri, antologia Lomografii, cinci romane și literatură pentru copii. În țară a obținut cele mai în vogă premii literare posibile. A fost nominalizată și la premii internaționale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Cărțile ei au fost traduse în patru limbi și a publicat în zeci de reviste din toată lumea, fiind invitată constant pentru lecturi și conferințe la numeroase festivaluri internaționale de literatură.

Deci are cel puțin zece volume și ceva literatură pentru copii. Cum de n-am auzit de ea? Nu ne permitem să facem apropouri la adresa calităților artistice - nu le cunoaștem. Doar mai târziu ni se relevă adevărata calitate a doamnei Nicolaie. Este soția lui Mircea Cărtărescu, de aceea etc. etc. etc.

Am discutat cu prietenii mei un pic despre articolul ăsta, și eram un pic supărat. Prima mea reacție a fost „deci Hortensia Papadat Bengescu nu e femeie, notat”. Dar am fost tras de mânecă (de-aia e bine să ai prieteni mai inteligenți ca tine) și mi s-a explicat că nu e la bac - nici ea, nici Elena Văcărescu sau Carmen Sylva. Ana Blandiana, poate, a fost odată. Nichita Stănescu nu se pune, oricât și-ar dori Academia Română să aibă o femeie reprezentativă în literatură.

Și discuția, evident, a mers mai departe. Am căutat cu memoria colectivă nume de femeie în literatura română. Elena Văcărescu nu știam că scria, noroc că e stradă; Carmen Sylva încă are atașat asupra ei oprobriul comunist pentru toate lucrurile regale, și Academia nu cred că are de gând să o considere vreodată o scriitoare pe bune. Ana Blandiana, Elena Farago sunt din acea parte a literaturii care e ignorată pentru că e prea nouă, iar Hertha Müller, hai să fim serioși, femeia a reușit în contra publicisticii românești, deci cel mai probabil așteptăm să moară și după aia o facem româncă pur-sânge. Dar dintr-o zonă aparte a literaturii nu transpiră nimic feminin. Și după ce m-am uitat pe lista autorilor canonici, am înțeles de ce.

• Mihai Eminescu
• Ion Creangă
• Ion Luca Caragiale
• Ioan Slavici
• George Bacovia
• Lucian Blaga
• Tudor Arghezi
• Ion Barbu
• Mihail Sadoveanu
• Liviu Rebreanu
• Camil Petrescu
• George Călinescu

Și, probabil, cu voia voastră ultimul pe listă, Nicolae Manolescu, dar să nu facem glume cu academicieni și președinți de stat. Nici sărmanul Alecsandri nu e acolo. Bălcescu, cu a lui lucrare de ficțiune istorică „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, sau fantezia protoistorică a lui Densușianu „Dacia preistorică” nu apar acolo, fiind încadrate, rușinos, la istorie. Problema cu lista asta este că ăștia sunt cu vreo cinci mai multe nume decât ține mintea lumea din literatura studiată la școală, și în afara lor pare că e întuneric complet.

Și nu e. Cel mai probabil se scria nu extraordinar de mult, dar suficient de mult încât setea de entertainment a unei pături alfabetizate să fie satisfăcută. Eminescu nu e distractiv, Creangă a scris prea puțin ca să distreze două țări române, și cât de mult să mergi la teatru ca să îți placă Caragiale? E clar că nu vorbim despre ce a fost înainte și după ei; suntem obligați de sistemul școlar să recităm pe de rost motivele pentru care Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, etc sunt geniali, dar habar n-avem de ce. De ce sunt ăștia cei mai buni. Cu ce comparăm?

Nu sunt satisfăcut de afirmația „Nu se prea scria la noi, se aduceau traduceri”. Observația Ioanei Nicolaie e corectă - nu apar femei între canonici, dar nu avem posibilitatea de a înțelege dacă au fost eliminate din scenă pentru că scriau prost sau pentru că erau femei. Teza Ioanei Nicolaie e că misoginismul e de vină. Eu zic că ea vorbește în necunoștință de cauză, și că înainte să zici că misoginismul sau slaba calitate sunt de vină trebuie să te uiți la câteva exemple. Și eu nu știu de unde să iau exemplele. Nu știu să existe vreun proiect coerent de digitizare a publicațiilor vechi.

Astea fiind zise, mi-aș dori să citesc mai multe informații despre literatura română veche. Textele să fie mai accesibile. Colecții publice descărcabile - dacă Wikipedia n-are rușine să ne lase să-i descărcăm tot conținutul, nu văd de ce ar fi așa o mare problemă să ne lase DigiBuc să descărcăm tot conținutul. Sau orice altă colecție online.

Și da, mi-aș dori să ne uităm nu doar în căutarea disperată de femei care au scris. Vreau să vedem cine sunt oamenii ăia de la 1800 toamna și de ce îi invocăm atât de des. Vreau să înțeleg ce citeau, ce îi distra pe ei, ce scriau, cum arăta publicul lor. Că poate aflăm că erau și ei oameni, nu erau supereroi care construiau România modernă.