#nda05 - Capitalism și socialism

De mai multe ori în ultima vreme mi s-a reproșat că prea m-am dat cu stânga, că le folosesc limbajul și că dau prea des vina pe capitaliști și capitalism. Datorez o explicație - pentru că unii din cei care mi-au reproșat asta au pus problema corect și întotdeauna îmi face plăcere să discut cu oameni care sunt onești în conversație. Suntem în seria Notițe despre astăzi - unde abordăm lucrurile de la zero, dar e o viziune foarte personală. Și o să-ncepem cu noțiunile de bază: capitalism și socialism.

Ce e capitalismul?

„Tot folosești cuvântul ăla. Nu cred că înseamnă ce crezi tu că înseamnă”. Vedeți, avem o problemă, pentru că un cuvânt folosit foarte des capătă nuanțe diferite în funcție de contextul în care e folosit. Dacă îl folosește un om de dreapta îl va folosi ca un suplinitor de religie, dreptate, justiție și adevăr. Capitalismul este tot ce e mai bun, mai ales în momentul în care îl pui în opoziție cu socialismul, celălalt termen supraîncărcat pe care o să-l discutăm mai jos. În momentul în care îți întrebi interlocutorul ce înseamnă, însă, mai ales cei din dreapta care se intitulează pro-capitalism nu prea sunt capabili să-ți dea o noțiune. Poate, cel mult, o să îți răspundă că termenul capitalist e inventat de marxiști, și o să-i dezamăgesc - da, poate părea așa, dar nu, termenul de capitalist apare prin Franța ca să se râdă de toate tarele sistemului economic britanic (simplificare, originea e destul de complexă).

Dar, e drept, marxiștii au preluat termenul și l-au făcut „al lor”, așa cum au făcut și cu termeni precum burghezie sau fasciști. Aproprierea unor termeni și folosirea lor în sensuri mult diferite nu e un lucru nou - facem asta de la începutul istoriei, nu e un lucru chiar atât de rău. Dar chiar și dupa aproprierea termenilor, ideea de capitalism rămâne, și foarte mulți o asociază cu lucrarea lui Adam Smith, Inquiry into the nature and causes of the wealth of nations, sau, pe scurt The Wealth of Nations, pentru că cei mai mulți din cei care sunt toată ziua cu Adam Smith în gură nu au rezistat să-i citească nici titlul. Este un text foarte sec, chiar dacă e un text fundamental, și Adam Smith nici nu folosește termenul de capitalist (vorbește despre alte lucruri, în schimb). Trebuie să-l recitesc - l-am citit acum mulți ani și am reținut foarte puțin din el, dar printre lucrurile pe care le scrie am reținut și cât de important e un stat care să funcționeze corect, ca arbitru economic, și două citate pe care îmi place să le reamintesc din când în când:

• „People of the same trade seldom meet together, even for merriment and diversion, but the conversation ends in a conspiracy against the public, or in some contrivance to raise prices”
• „The capricious ambition of kings and ministers has not, during the present and the preceding century, been more fatal to the repose of Europe, than the impertinent jealousy of merchants and manufacturers”

Adam Smith nu idolatrizează „capitaliștii” - știe cât de periculoși sunt și întrevede de ce fel de resurse pot dispune aceștia pentru a provoca rău în lumea din jurul lor. Da, vorbește de „mâna invizibilă” care corectează piața, dar mâna aceea nu funcționează atunci când oamenii conspiră contra publicului. Adam Smith preferă să se uite la comerțul necoordonat, pentru care legile pe care fanii capitalismului le admiră chiar funcționează - dar în mod sigur deplânge situația în care arbitrul (statul) este corupt de capitaliștii prea bogați. În fine, destul cu paranteza asta cu Adam Smith, pe care trebuie să-l recitesc chiar dacă o să trebuiască să-mi țin ochii deschiși cu scobitori la scriitura de 1776.

Dar tot nu ne-am lămurit ce e capitalismul, și asta pentru că termenul în sine e nebulos. Așa că o să spun foarte simplu că sistemul economic în care ne aflăm acum, în care agenții economici au libertate de decizie în legătură cu acțiunile lor economice în măsura în care respectă un set de reguli relativ bine puse la punct, este capitalism. Așadar, capitalism este sistemul ăsta economic, care se aplică inclusiv la țări precum Rusia sau China într-o oarecare măsură, și probabil nu la Coreea de Nord. Suntem, desigur, într-o formă de capitalism puternic viciată; mulți aplică eticheta „corporatism” încercând să păstreze pură eticheta de capitalism. Și eu am făcut asta într-o vreme, dar nu cred că e o distincție utilă, pentru că nu există o delimitare clară între ce e capitalism și ce e corporatism în discursul acelor oameni. Și așa am terminat cu definiția, dar o să vin cu explicații mai încolo pentru a-mi face mai clare pozițiile.

Ce e socialismul?

Aici e și mai greu, pentru că socialismul, ca origine, apare înainte de termenul de capitalism, și e asociat cu mai multe direcții idealiste-utopice. Dar în principiu socialismul presupune abolirea proprietății private și împărțirea întregului proprietății egal și indiscriminat întregii populații. Dur, nu? Suficient de dur, utopic, și idealist încât să fie foarte impractic - dar nu o dată o să găsești oameni dispuși să moară pentru o idee utopică.

Chiar dacă ideea de socialism ca mișcare politică apare relativ recent, pe la începutul revoluției industriale, ideile vin din creștinism (orice ar urla Bănescu) și, mai din urmă, din platonism, sau, mai recent, din Utopia lui Thomas More. Dar acum suntem mai cinici și nici chiar termenul de utopie nu mai pare atât de luminos cum părea odată - utopia e acum sinonim cu irealizabil, și în timp, pragmatismul socialist s-a schimbat și el. Desigur, nu pentru toată lumea, nu la fel. Idealul acesta a primit și un alt nume, comunism, și ideologia marxistă (așa cum o înțeleg eu) a pus socialismul ca un pas intermediar pentru comunism. Socialismul și capitalismul sunt așadar niște direcții complet opuse, socialismul vrea să atace ideea esențială a cumulării de capital în nume propriu.

Etichete aplicate greșit

Socialismul e antitetic capitalismului și din cauza asta e foarte ușor să se aplice eticheta asta greșit. Dacă eu recunosc o problemă a sistemului economic capitalist sunt un socialist? Nu, dar nu poți cere nuanța asta de la un comentator cazual de pe internet, pentru că etichetele de capitalist și socialist sunt acum puternic diluate. Socialiști sunt, de exemplu, și cei care vor să facă din bani publici un cămin pentru bătrâni sau să ridice o școală. Pentru a spori și confuzia, sintagma de socialist și social apare în diverse locuri în diverse combinații - social-democrația și socialismul democratic sunt două idei complet diferite. Din păcate rădăcina aceea de „social” este prea generală. Și de-asta nu o să ne poticnim în cuvinte pentru că cuvintele nu invocă în mod magic noțiunile perfecte indiscriminate. Și cuvintele astea sunt suficient de încărcate, greșit aplicate în mod sufocant, încât nimeni nu mai știe ce e aia. Sunt prea puțini care înțeleg cuvintele astea la adevărata lor valoare - de exemplu o să ai oameni care urăsc liberalismul dar aplică eticheta greșit (sinonim la socialist), ei înșiși militând pentru liberalism economic. Sau ai libertarienii care militează pro-capitalism dar pentru disoluția statului - numai că într-un sistem capitalist statul trebuie să existe să fie un arbitru corect, echitabil și nediscriminatoriu.

Ca să nu mai vorbim de majoritatea celor care-și spun socialiști dar care nu reflectă deloc la disoluția societății și redistribuirea completă a averilor, ci militează pentru responsabilitate socială, pentru reglarea disparităților dintre clasele sociale dar păstrând status-quo-ul oarecum intact, pentru a nu pune piedică inovației și libertăților individuale. Când se aplică în mod greșit eticheta de socialist peste o anumită grupare sau societate, practic adversarii lor spun că e inuman să îți pese de bătrâni, de handicapați, de egalitate de oportunități sau de șanse.

Și poate cea mai mare confuzie, pornită din mediul evanghelic american unde valoarea unui om în fața lui Dumnezeu e dată de averea pe care a acumulat-o, este cea din capul oamenilor care cred că creștinismul e despre capitalism. Nu mai am articolele dar în ultimii ani au apărut destule cu neoconservatori americani șocați de cuvintele pe care le descoperă în predicile preoților, acuzându-i de socialism. Cuvintele aparținându-i lui Iisus, știți voi, tipul ăla în jurul căruia e construit creștinismul pe care neoconservatorii pretind că-l apără.

În general încerc să mă țin departe de etichetele astea, tocmai din cauza confuziilor care se generează. Pot înțelege de ce e foarte mult mâl în legătură cu noțiunile astea - ca să nu mai zic că aceste confuzii durează deja de sute de ani. O să vă mai spun că nimic dus la extrem nu e bun - și nu eu am gândit-o, ci alții, care au căutat o a treia cale, între capitalism și socialism/comunism. Și au găsit-o, de la fascism (multă vreme numit „a treia cale”, ca o poziție naționalistă și corporatistă opusă capitalismului și socialismului în egală măsură) la alternative de centru-stânga mai recente. Niciun sistem nu e perfect, și practic nu există sistem care să nu-și arate capacitatea de a crea victime. Și acum să ne întoarcem la critica mea la adresa capitalismului.

Capitalismul face victime în perpetuitate

Și prin capitalism o să înțeleg sistemul economic actual, care e suficient de complex încât să nu poată fi identificat foarte clar printr-un alt nume. Am repetat în mai multe rânduri o sumedenie de probleme pe care le-am aruncat în spatele capitalismului - la asta mă refeream - la situația economică curentă. Și nu o să discut puritatea noțiunii, pentru că e o discuție inutilă - nu-mi e deloc util să mă cert cu alți oameni în legătură cu finețurile a ce e capitalism și ce nu.

Cum ziceam, e ușor să observi problemele, și cred că Adam Smith a subliniat-o excelent când a vorbit de capitaliști care conspiră contra publicului. Dar, de dragul completitudinii, să luăm un exemplu. Ai un sat cu oameni care muncesc și cultivă grâu. Ei atâta știu și atâta fac, cultivă, strâng, pregătesc totul pentru a avea grâu. Un sătean învață să facă pâine, și face o pâine destul de bună pe care o vinde sătenilor. Doar că, fiind singur, poate pune ce preț vrea pe pâinea lui - și la un moment dat își dă seama că poată să ceară de trei ori mai mult pe pâinile lui. Inventează un motiv, nu contează ce, și cere de trei ori mai mult.

Și o să spuneți, ah! Dar capitalismul are soluție! Altcineva va lua asupra lui misiunea de a face pâine și a-i concura brutarului nostru malefic! Așa e, și probabil că cineva va face lucrul ăsta. Problemele însă apar pentru că:

1. Brutarii pot să se vorbească între ei și să mărească de trei ori prețul oricum (vezi ce zicea Smith)
2. Și brutarii, dacă au strâns suficient de multe resurse, pot să plătească oameni care să-i oprească pe alții de la a-și face brutării noi.

Că despre asta e vorba - de la un anumit nivel nu mai devine important să faci o treabă bună. Important e să îți menții poziția de monopol, duopol sau chiar oligopol - să faci din ce în ce mai accesibil să mai apară cineva care să le ofere surprize. E mai important să investești în descurajarea celor mici să crească și ei decât să investești în a face un produs mai bun. Și e o treabă unde statul are obligația să intervină și să ofere acel aspect socialist oribil numit egalitatea de șanse.

Și nu e un exemplu teoretic, și o să explic acum pe lumea tehnologiei. Întrebarea esențială: ce (sau mai corect, cine) sunt Venture-Capitalists? Țineți minte această întrebare, și acum să ne întrebăm: cât de simplu este să faci un motor de căutare? Să zicem că ne-am săturat de Google care ne bagă pe gât reclame, și vrem alt motor de căutare. În teorie e destul de simplu - Google a publicat o mare parte din logica pe care o folosește pentru căutare. O parte din procedee și principii sunt publice, suficient cât să poți face și tu, Vasilică, un motor de căutare. Dar motivul pentru care nu faci un motor de căutare sunt că ai nevoie de foarte multe resurse. Foarte mulți oameni, foarte mult spațiu de stocare, foarte mulți bani pentru a plăti pentru toate astea. Unde îi vei găsi? Va trebui să găsești pe cineva care are deja banii necesari, și aici vin venture-capitaliștii, investitorii. Care sunt într-o formă sau alta fix cei pe care vrei să-i concurezi. Ei sunt oamenii cu bani, și fără ei nu o să poți trece de pasul ăsta. Dar să zicem că ai ajuns să găsești pe cineva bogat care să investească și care să nu aibă interesele aliniate cu Google. Și să zicem că ai dat milioanele alea să ai motorul de căutare activ. Cum află lumea de tine? Cum faci bani de pe urma lui? Cum îi convingi pe oameni să plătească pentru menținerea infrastructurii în picioare? Atunci când vă ziceam că AI-ul e furt vă explicam și că Google pur și simplu cenzurează intrările defavorabile tehnologiei viitorului. Alături de celelalte companii cu interes să monopolizeze câmpul informațional, conspiră contra publicului. Nimic surprinzător, nu?

În forma ideală, capitalismul funcționează pentru că oamenii ideali nu colaborează pentru a face rău oamenilor, ci cele mai bune servicii câștigă, și toată lumea e corectă. Capitalismul ideal însă nu are companii ca Uber care concurează contra firmelor locale de taximetrie mergând al-nu-știu-câtelea an în pierdere. Capitalismul real însă practică distrugerea adversarului pentru obținerea monopolului.

Și hai să mai vorbim despre încă un aspect care o să deranjeze.

Capitalismul și sclavia

Am folosit foarte lipsit de rușine asocierea între capitalism și sclavie în mai multe contexte. În articolul despre Apple am folosit două direcții - în primul rând oamenii care sunt captivi ecosistemului Apple care vor plăti oricât pentru privilegiul de a avea următoarea iterație de unealtă de la ei. În al doilea rând vorbind de lucrători, despre care spuneam că tocmai faptul că an de an ne anunță cum se luptă ei cu sclavia arată că au creat un sistem care aduce sclavi în structurile lor de producție, și acest aspect este normalitatea.

Dar nu o să insist pe ce face Apple. Acolo putem crea o scuză că de fapt sclavia e accidentală (nu e). O să fac însă acel lucru pentru care o să mă urască toată lumea, și anume o să critic fix cultura productivității și a eticii muncii.

„În capitalism are loc exploatarea omului de către om, în comunism e invers”. E super-amuzantă gluma asta, dar problema e că nu ne uităm la prima parte a afirmației cu mai multă seriozitate. E mult mai simplu să ne zicem că ideologii socialiști greșesc pentru că ideologia socialistă a pierdut competiția economică, dar nu cred că vorbim foarte mult despre cum arată exploatarea omului de către om, pentru că ajungem într-un loc foarte inconfortabil pentru noi înșine în care ne reevaluăm libertatea individuală și vedem că ne dă cu minus.

Să luăm un individ mediu de 25 de ani - nu e cel mai tare din parcare, nu e cel mai inteligent, nu e cel mai lichea, deci nu ajunge în funcții de conducere pentru că nu are tăria aceea cât să fie crud cu apropiații. Omul mediu. Nu foarte inteligent, nu neapărat cel mai harnic, ăștia suntem. În cât timp își va permite, din muncă cinstită în slujba societății, să ducă un trai decent cu siguranța unui venit la bătrânețe, cu speranța că dacă va avea un accident va fi tratat echitabil și ajutat în cazul în care dintr-o nenorocire va fi incapabil să muncească?

Eu vă zic drept că dacă acel om încerca treaba asta în anii ‘70 (în capitalism, nu la noi, că noi eram altfel), ar fi putut visa la un trai normal. Acum, fără două joburi îi va fi imposibil să-și plătească chiria - ce să mai vorbim să-și cumpere un apartament și altele necesare? Sigur, o să aveți toți soluții pentru el. Nenumărate cărți despre productivitate, despre eficiență, dar vin eu să vă întreb: la ce bun toată această productivitate?

Iată, AI-ul vine ca un spor de productivitate, și nu văd că acea productivitate să se transforme în mai puțină muncă pentru oameni decât pentru câteva categorii marginale. AI-ul nu e un ajutor pentru oamenii normali, pentru oamenii simpli, ci pentru ăia care deja au mai mult decât pot număra. Cei 10% care dețin 93% din valoarea activelor de la bursă, de exemplu.

Nu există bunăstare și viitor echitabil pentru cineva mediocru dispus să facă o muncă cinstită. Nu există speranță de bine pentru oamenii ăștia - doar depresie, și, cu un pic de noroc, o moarte de la o supradoză de opioide. Și vorbim de oameni mediocri, oamenii medii, care nu sunt capabili să trăiască altfel decât de la salariu la salariu.

Da, sigur, nu este sclavie la modul că ești proprietatea cuiva. Dar dacă tu trăiești de la salariu la salariu poți să-mi spui că tot ce faci și accepți să faci la muncă este liber consimțit, și e realizat în deplinătatea libertăților tale individuale? Că nu, nu așa arată libertatea - și dacă oamenii ăștia nu sunt liberi cum i-aș putea numi altfel decât sclavi? Și ca ei suntem majoritatea, din care sunt mai mulți care cad înspre zona de asistență socială decât se ridică să acumuleze suficient cât să-și asigure traiul de zi cu zi pe termen mai lung, să-i protejeze la dezastre iminente.

Comentam recent despre concedieri și ce nu înțeleg oamenii ăștia e că în cazul concedierilor din State lucrurile stau foarte diferit de cum arată în Europa. Aici mai ai o oarecare protecție socială, mai ai niște plase de siguranță, deocamdată. Și nici aici nu ai nicio siguranță pe termen lung.

Concluzii?

Ne-am lungit cam mult, și mai sunt multe de zis. Dar sper că o să fie mai clar la ce mă refer când fac o critică capitalismului. Nu pentru că mă opun pieței libere, chiar din contră, vreau să fie o piață liberă în care și angajații sunt liberi să aleagă. Vreau să existe plasele de siguranță care să nu lase ca toana unui idiot de talia lui Elon Musk să devină o tragedie personală pentru zeci de mii de oameni. Vreau o protecție contra unor avizi precum stăpânii de sclavi de la Apple care scuipă în ochii clienților cu nerușinare. Și vreau să nu trebuiască să muncesc 14 ore pe zi ca să pot să îmi iau o zi liberă fără să-mi fie teamă că nu voi mai putea să-mi permit să cumpăr mâncare mâine. Vreau ca omul cu care vorbesc la magazin și care mă servește să aibă un trai decent, la fel ca bătrânul care s-a pensionat mai repede pe caz de boală, și vreau ca tinerii să aibă o educație care să nu spună că anumite categorii sociale trebuie exterminate în virtutea valorilor lor creștine.