De ce nu ne pasă de domeniul public?

Zilele trecute circulau tot felul de link-uri cu ce lucruri au mai intrat în domeniul public prin SUA, de exemplu un calendar de advent cu lucruri care au ajuns în spațiul public sau un articol scris de catedra legală de la Duke, care au un centru de studii pe problema domeniului public. Citind articolele respective îți faci o impresie destul de bună despre regulile, dar și provocările lucrărilor din spațiul public, de exemplu foarte mulți se plâng că multe din filmele din anii ‘20 și ‘30 se pierd pentru că nu au putut fi restaurate la timp (din cauza restricțiilor) și/sau au fost distruse chiar de către studiouri.

Din fericire, noi nu avem astfel de probleme. Deloc, în sensul că habar n-avem ce anume e în domeniul public și ce nu. Știm că, de exemplu, Eminescu și Creangă sunt în domeniul public. Caragiale probabil că e și el în domeniul public. Rebreanu? Nu știm sigur. Sadoveanu încă nu, dovadă că acum câțiva ani urmașii lui Sadoveanu se băteau prin tribunale cu cei care reeditau cărțile lui ilegal.

Pentru mulți oameni informațiile astea sunt șocante. Sadoveanu, Preda sau Arghezi încă nu sunt în domeniul public, nu sunt proprietate publică, și trebuie tratate ca atare. Adică drepturi de autor plătite atunci când le folosești opera pe unde apuci. Problema pe care o văd eu pe-aici e că nimeni nu s-a preocupat de această problemă a domeniului public - nu avem nicio facultate de litere, sau o facultate de drept, de ce nu, care să se aplece asupra studierii și inventarierii domeniului public. Academia Română e prea ocupată să taie cetățeni de pe lista celor care au dreptul să se identifice ca români, nu are timp de așa ceva; Academia Română nu a publicat încă online Istoria României (nu trebuie să fie gratis, dar să fie disponibil online), nu a publicat încă o carte de gramatică a limbii române care să fie comprehensivă și exhaustivă, nici măcar nu a publicat un dicționar online; dexonline.ro funcționează cu conținut piratat din materialele deținute de drept de Academia Română.

Probabil că unul din motivele pentru care nu ne coborâm noi atât de jos încât să studiem real ce anume e în domeniul public și ce nu e că ne-am obișnuit să luăm tot pe gratis; suntem șocați că cărțile costă enorm, dar deplângem dezastrul poporului român când aflăm scriitorii nu sunt capabili să trăiască din banii din cărțile pe care le publică; nu cumpărăm carte, dar avem pretenții de la calitățile celor care scriu.

Ca în cazul pirateriei de orice alt fel, felul în care tratăm domeniul public e doar un simptom al neînțelegerii profunde a cum funcționează economia de piață; suntem la 30 de ani de economie de piață dar noi tot nu pricepem cum funcționează, și deja problema nu mai e în sistemul comunist care a făcut tot posibilul să suprime cunoștințele de tipul ăsta, periculoase, și cred că problema e în dezinteresul nostru generalizat pentru orice nu ne stimulează suficient de tare încât să ne enervăm, să ne-nfuriem, să ne plângem.

Eu sincer aș fi așteptat să facă ceva în privința asta Academia Română. O să-mi spună acum Ioan-Aurel Pop că Academia nu are resurse - între două speech-uri în care mai taie niște cetățeni români de pe lista a „cine e român” și în care ne spune că poporul care își urează „Sărbători fericite” e indignat că UE le sugerează angajaților sistemului birocratic să nu ureze „Crăciun fericit” ci „Sărbători fericite”. Domnule Pop, poate s-ar găsi niște timp și pentru asta dacă ai vorbi mai puține prostii.