Social

Mă gîndeam la domnul Ponta, care mi se pare cel mai fascinant animal politic la momentul acesta, un fel de Băsescu la care mai adăugăm și puterea executivă (adică ce urlau comuniștii acum un an că e TB). Uneori e tovarăș, uneori e domn, azi e domn pentru că face o elegantă afirmație: „susține în totalitate acțiunile organelor statului privind aplicarea legii, dar că nu vrea să vadă zeci sau sute de polițiști care dau năvală în școli, arătând că polițiștii trebuie să combată crima organizată sau contrabandiștii„.

Răspunsul pe scurt: pentru că dacă îmi doream să mă văd pe mine foloseam o oglindă. Răspunsul pe lung: de ceva vreme tot circul prin diverse locuri și fac sute de poze; și totuși, mi-e foarte greu să găsesc o poză cu mine. De fapt, încep să fac poze din ce în ce mai rar, pentru că mi se pare că îmi strică experiența de vizitare, dar asta e o altă discuție.

Săptămîna asta am fost în Viena, și pe lîngă ’the usual suspects’ (Schönbrunn, Kunst Museum, Prater), am ajuns și la Albertina, unde era ținută o expoziție retrospectivă cu fotografia și pictura lui Gottfried Helnwein pe lîngă expoziția „Monet bis Picasso” (iarăși, un must-see). Dar de Helnwein nu știam nimic înainte de vizita prin Viena, așa că vi-l prezint un pic și aici.

O să fac ceva ce nu prea îmi stă în caracter; O să vă spun cam cum citesc eu știrile în ultima vreme și o să dau un exemplu care mie mi se pare bun. Nu e o recomandare, e un exemplu. Poate și alții fac la fel.

Ieri Alexandra Stan a fost bătută. Tumefiată, a fost dusă la spital, unde a dat interviuri. Tot ieri, într-o evoluție spectaculoasă, Alexandra Stan declara că l-a iertat pe agresor, revenind pe acel superb trend care a creat acea suburbie a umanității numită județul Vaslui și moldovenii care omoară neveste cu toporul:

Despre bac nu se mai spun multe lucruri zilele astea, și e și normal. Furtul se face în anonimitate, și tocmai discreția extraordinară legată de bac este cea care ar trebui să ne îngrijoreze. Sigur, au mai fost voci, ici, colo, care povestesc despre faptul că profesorii nu au mai lăsat elevii să se înscrie la bac. Dar prea puțin.

De fiecare dată în jurul mineriadelor există cîte un motiv să ne reamintim că în 1990 studenții protestau real contra conducerii abuzive a statului român. Adaug ‘real’, pentru că astăzi deja nu se mai cunoaște ce e acela protest; sigur, „protestăm” contra diverse chestii, inclusiv contra încălzirii globale, dar habar nu avem de ce o facem și pentru ce protestăm, real. De fapt, oamenii în ziua de azi o fac pentru că e profitabil, și cînd un George Soros investește în cele două capete ale unui conflict precum RMGC, nu îți vine să nu te întrebi de ce se întîmplă asta.

Ultima mișcare absolut revoluționară din Brașov este greva spontană a șoferilor de la RatBv. De ce? Pentru că. Nu știm. Am încercat să contactez RatBv, dar fie telefoanele sunt ocupate de o sumedenie de alți nervoși utilizatori ai sistemului de transport în comun, fie pur și simplu și-au blocat telefoanele ca să nu fie deranjați.

A apărut un fenomen super-inteligent în presa și blogurile românești, fenomen pe care l-aș numi ‘Reductio ad Huidum’. Pentru cei ce nu cunosc, termenul derivă marginal din ‘Reductio ad absurdum’, un procedeu matematic pentru demonstrarea unor afirmații. Acest procedeu e foarte eficient, pentru că demonstrează că anumite fenomene nu pot exista; în momentul în care ai o reducere la absurd a unei afirmații matematice, opusa este adevărată (unde afirmația opusă poate să fie un cîmp suficient de larg).

Nu știu cîți cunosc povestea, și o am de ceva vreme deschisă în browserul de pe desktopul de acasă, și vroiam, evident, să o împart cu voi. E o poveste absolut savuroasă despre ce înseamnă să fii producător de jocuri.