Acum cîteva zile, Ziarul de Cluj organiza o chetă pentru ajutorarea unui clan stabilit într-o pădure de prin apropiere. Pozele înduioșătoare au strîns cîteva like-uri pe facebook, cîteva tweet-uri și în cele din urmă cei de la Ziarul de Cluj au făcut acea chetă de care vorbeam. Cei care nu doreau să ajute și explicau de ce erau bruscați:
Într-un articol găsit de Roxana un țigan se plînge pentru că după ce merge pe stradă murdar, mirosind a hazna, e discriminat pentru că e țigan. Și, evident, se plînge în gura mare că suntem intoleranți.
There is this strange vibe around beginner programmers or even older programmers that pick up Linux and the Linux environment in general, to think that restricting themselves to VT100 terminals is pure gold, and they should stick to that for as long as they should live. This sort of elitism is the usual driver behind people dropping Linux and jump back to using Macs and Windows desktops.
Îmi place să fie curățenie. Poate lucrul ăsta nu e evident în jurul meu tot timpul, dar îmi plac minimalismul și curățenia. De aceea în momentele de relaxare mă apuc să fac curățenie; chiar dacă nu pare o activitate relaxantă, satisfacția obținută din curățenie poate fi mai mare decît relaxarea din stat aiurea și fluierat în vînt.
Universul e gata să se termine: Google+ permite oricui să-ți trimită mailuri. Dar poți schimba acest aspect! Cum adică să poată să-ți trimită oricine mailuri! Păi ce viață e asta?
În școala generală ne-au învățat la română să facem comentarii literare. Pentru că eram niște grăunțe de oameni care nu gîndeau fără aprobare de la părinți, și deci nu prea aveam dreptul la o opinie, aceste comentarii erau niște reproduceri tembele după cărțile de ‘compendii’ din care cea mai celebră pe vremea noastră era cartea lui Ovidiu Moceanu.
Există, desigur, multe suspiciuni în legătură cu legalitatea a ceea ce face Țiriac la Balc. În principiu omul a făcut un mare țarc acolo, lasă să crească animale sălbatice, după care își cheamă prietenii să le-mpuște. Trei întrebări apar ca evidente:
Ochelarii mei sunt magici.
Serios, nu am mîncat ceva ciuperci otrăvite, chiar sunt. Mă pun seara la culcare cu ei pe ochi, citind ceva, și dimineața mă trezesc cu ei frumos împachetați lîngă mine. Sau sub mine. Sau printre perne (dorm între vreo patru perne, nu glumesc). Sau pot chiar să cadă din pat, nu contează.
„Hobbit: Dezolarea lui Smaug” e cea mai nefericită traducere a titlului filmului lui Peter Jackson. Desigur, în ziua de azi nimeni nu își mai pune întrebări, ci se vinde un brand, iar brandul e „The Hobbit: The Desolation of Smaug”. Cu cît sună mai aproape în românește cu atît mai bine.
Uneori în discuțiile mele cu oameni aparent serioși apare des argumentul ‘modelului islandez’. Bă, tu n-ai idee ce e în Islanda, ăia au făcut și-au dres și-așa și pe dincolo. Sau, de exemplu, islandezii sunt cea mai pacifistă țară, singura țară din lume care n-are armată. Vedeți? Se poate.