Cînd eram mic eram terifiat de ideea de a duce flori învățătoarei. În clasa I, cînd maică-mea mi-a dat florile în mînă să i le duc învățătoarei m-am făcut mic: nu știam ce trebuie să-i zic, ce trebuie să-i transmit, ce idei extraordinare trebuie să emit ca să justifice faptul că eu înmînez florile învățătoarei. Mai ales că dacă era după capul meu, nu vedea nicio floare de la mine.
Acum cîteva luni vă povesteam despre exemplul extraordinar al unei fetițe care a pus niște apă să fiarbă la microunde și după aceea a udat cu apă „bio” și cu apa de la microunde niște flori. Ce este mai enervant e că nimeni nu s-a gîndit că poate fata chiar a stropit cu apă fiartă florile (și normal că s-au uscat) pentru că copiii chiar sunt atît de proști.
De ceva vreme încoace tot primesc invitații la diverse conferințe, evenimente sau cursuri care nu îmi dau seama cum de pot exista într-o lume normală. Genul acela de șarlatani care vînd niște chestii intangibile și pe care nu-i recomandă nimic drept o autoritate în acel domeniu.
Atlas a dat din umeri de Ayn Rand e departe de a fi o carte extraordinară. E o carte dificilă, lentă, și o abandonezi de douăzeci de ori înainte de a o termina… Dar e o carte importantă, minunată, superbă pe care trebuie să o citești și tu și toată familia ta. Și viitoarea familie. Și prietenii. Și toată lumea. Și vă voi explica de ce vă recomand o carte dificilă, lentă și naivă pe alocuri.
În general, orice îi ceri statului român ar trebui rezolvat cu două acte: buletinul și o cerere. Atît. Asta apropos de cum vrea să renoveze Primăria Timișoara centrul istoric, și de numărul enorm de acte pe care îl cere.
Din vremurile de glorie ale elementului antisocial nu m-am mai amuzat atîta pe seama feministelor românce. De vreo două zile sursa mea de amuzament e pagina de facebook a PolFem, care, cu hashtag în față se autodescrie ca „o platformă de informare și dialog privind participarea politică a femeilor”, descoperită de Vali Petcu.
E greu? Nu, chiar deloc. Dacă într-o postare anterioară cineva mă acuza că din cauza mea nu merge România mai departe, eu cred că lucrurile stau altfel. Da, știu, hoția la nivel generalizat nu mai e hoție, cel puțin așa cred românii verzi pînă cînd sunt salutați de Poliția Română prin ușa spartă.
Uneori, oamenii nu visează către excelență așa cum e ea percepută de societate. Uneori, oamenii visează să facă ceva atît de ieșit din comun încît să rupă canoanele.
M-am abonat de-a lungul timpului la mai multe bloguri de tipe, în speranța că o să văd ceva deosebit. Aproape de fiecare dată am fost dezamăgit, și astăzi mi-am dat seama de ce.
I, Frankenstein nu este cel mai prost film făcut vreodată, dar ar putea fi.