Văzusem zilele trecute un articol despre cum România e cea mai bine reprezentată țară în echipa de speakeri motivaționali ai unui anume John Maxwell – unul din tipii mari al cărui mare succes în viață e să vorbească despre succesul în viață, sau ceva de genul ăsta.
Time a făcut un top pe țări cu cea mai căutată personalitate pe Google. Multe țări îi au pe Cristiano Ronaldo, Lionel Messi sau Kim Kardashian – România, în schimb, îl are pe prima poziție pe Florin Salam. Și chestia asta e absolut genială. Asta înseamnă, pe scurt, că românii sunt mai interesați de valorile produse local decât de cele importate din exterior. Cu ce ne-ar face mai buni pe noi ca nație o obsesie pentru Cristiano Ronaldo, Lionel Messi sau fundul lui Kim Kardashian? Cantautorul Florin Salam e un reprezentant mult mai bun al României. Ah, e țigan? Păi e un motiv în plus să arăți că în România doar cei care se cred elite sunt rasiști – cei care înființează asociații pentru protecția țiganilor – restul ascultă manele și nu au nicio problemă cu rasa omului.
Circulă zilele astea mai multe articole pe tema valorii pe care o aveau românii acum 1, 5, 10, 15, 30 de ani. Despre cum oamenii valoroși pleacă din România.
tl;dr: WowApp e un MLM. Bloggerii se înfig fie pentru că sunt pișcotari, fie pentru că le e lene să se intereseze mai adânc, fie pentru că le plac banii și nu e nevoie să se obosească să afle dacă e ok. WowApp e o aplicație care nu face nimic ilegal sau nasol deocamdată. Revin ca să scriu o ultimă postare, din păcate una excesiv de lungă.
George Damian a reușit să-i facă muci cu fasole din șase cuvinte pe toți șahiștii în frunte cu Elisabeta Polihroniade, Kasparov și Karpov, și nu numai pe ei, ci și pe jucătorii de Go din zona asiatică((Poate că degeaba arunc nume precum Go Seigen sau Shusaku, nu au nicio importanță pentru cultura românească sau europeană)). Îi înțeleg confuzia. Ideea de sport pe care o are el în minte urmează idealul olimpic – atletul individual sau în echipă care reușește să își împingă corpul către limite. Nu e singurul care are în minte această idee și în mod sigur majoritatea românilor sunt în acord cu el. Cu excepția Elisabetei Polihroniade care, cum ziceam, probabil că ar fi fiert un pic în suc propriu să afle că nu e sportivă, ci că a practicat o chestie ridicolă.
Acum 15 ani Microsoft era a doua și a treia venire pe pământ a divinității. Nimic nu exista în univers fără Microsoft, Apple trăia din subsidiile pe care le arunca Microsoft către ei, ca să mențină iluzia de concurență. Microsoft îngropa orice nu purta stegulețul Windows. Din vremurile acelea cea mai vitregită platformă a fost Linux, mereu asaltată cu tehnici de Fear, Uncertainty and Doubt. Linux era platforma pe care nu te puteai baza, pe care nu o susținea nimeni, care era dăunătoare celor care o foloseau – asta și pentru că Microsoft, ca un adevărat păpușar, a pus lătrăi precum SCO să muște din firma care era văzută atunci ca susținătorul #1 al sistemului, IBM. Amintirea a ceea ce a făcut Microsoft atunci încă dăinuie, chiar dacă MS îsi pune acum Ubuntu pe servere.
Dacă nu sunteți obișnuiți cu limbaj dur nu citiți restul articolului. De fapt, greșesc. Citiți articolul. E important. E important pentru că vă explică de ce România e țară săracă. Nu pentru că nu ar avea resurse, nu, ci pentru că e populată cu oameni săraci cu duhul.
Franciza Fantastic Four nu este pentru cei care doresc să savureze un film în mod intelectual. Nu te aștepți la cadre Tarkovskiene sau la un univers Tim Burton. Nu, vorbim despre o franciză despre patru indivizi care se auto-denumesc „cei patru fantastici” și își fac costume cu numărul 4 pe tricou. Vorbim despre niște chestii care nu au sens și cu care e imposibil să te identifici – Fantastic Four e „pure, mindless fun”.
Unul din pașii absolut necesari maturizării este împăcarea cu ideea de moarte și de boală, înțelegerea faptului că murim (cu toții murim) și că boala și moartea sunt naturale. Astea sunt cele două ingrediente care ne fac să ne și bucurăm de parcursul vieții, și care odată înțelese ne ajută să ne reglăm așteptările.
E momentul pentru un articol profesionist pe tema asta. Îmi amintește Alex, care a scris un articol pe bune pe tema asta, că în mai puțin de o lună o să curgă valuri de articole cu „s-a stricat Vama”. De obicei de la oameni cu care nu ai merge la mare că sunt oameni nașpa, dar și de la oameni care sunt faini dar nerealiști.