Din amintirile mele vagi, trăiam cu impresia că Star Trek Enterprise e totuși un serial decent, chiar bun pe alocuri. Și acum, după ce l-am revăzut în ultimele săptămâni (pe repede înainte în ultimele zile pentru că nu mai suportam), am înțeles de ce este posibil cea mai slabă dintre cele cinci serii (neluând în calcul seria animată). Încă sunt în dubiu în legătură cu care e mai slab, Enterprise sau Voyager.
Când am învățat istoria (și cred că încă se predă așa), epoca antică și cea clasică (perioada celor 7 minuni ale lumii antice, cea a lui Herodot, a grecilor care se bat cu perșii, a romanilor care pun mâna pe Mare Nostrum) era denumită perioada sclavagistă. Înțeleg că asta e teoria marxistă a muncii, că în obsesia marxistă de a regândi istoria din perspectiva muncii, a cui muncește și pentru cine.
Acum două săptămâni am citit articolul celor de la Vice despre cum câțiva tineri români născuți după ‘90 au devenit comuniști, „atât de radicali, încât ai impresia că te trollează”, ca să-l citez pe Răzvan Filip. Inițial l-am judecat greșit pe Răzvan pentru investigația pe care a făcut-o. În ultimele săptămâni, însă, treaba asta mi-a rămas în minte.
Acum că am terminat de urmărit Voyager, să vă ofer acea recenzie pe care nu a cerut-o nimeni. Pe care poate ar fi trebuit s-o fac și pentru TOS, și pentru TNG și pentru DS9.
Pentru că nu se vorbește foarte des despre lucrurile astea, să discutăm un pic despre literatura română și să vorbim despre acele aspecte pe care lumea le recunoaște dar nimeni nu le enunță clar.
În dimineața asta mi-am dat seama că am uitat să fac un lucru esențial. Acum jumătate de an am început, împreună cu Sergiu, podcastul de istorie – deja la episodul al șaisprezecelea (curând apare episodul #17). Nu îmi dau seama de ce nu l-am anunțat și aici pe blog.
Cineva mi-a atras atenția că ceea ce am rezolvat eu acolo erau subiectele date model, nu cele reale de la Bac, așa că m-am pus să fac o scurtă evaluare și pentru subiectele reale. Ce am aflat e că subiectele reale au fost mult mai ușoare decât cele date de model, punându-i într-o lumină și mai rea pe programatorii care plângeau că nu ar lua 5 la examenul ăla.
Nu aș fi luat provocarea de a rezolva subiectele de la bacalaureatul din 2017 dacă nu aș fi văzut acest articol publicat de Digi24, în care se repetă retorica obosită în care învățământul informatic nu îi pregătește pe elevi pentru încercările reale din câmpul muncii.
Am scris mai devreme o postare dedicată romanului Inocenții de Ioana Pârvulescu. În urma discuției stârnite în jurul recenziei mele a ieșit cumva ideea că aș fi un pic cam dur cu autoarea, care e o persoană cât se poate de decentă. Și îmi dau seama că uneori recenziile pe care le scriu pot părea niște atacuri ad hominem. Și nu sunt.
Suspectez că pe Ioana Pârvulescu au lăudat-o în clasa a II-a când, la materia Compunere, a copiat trei expresii din Emil Gârleanu, în special pe cea cu „copacii de zahăr”. Eu nu știam că e obligatoriu să includ acea expresie pentru că era incredibil de frumoasă, am făcut o compunere altfel banală în lipsa zahărului din expresie. Asta poate și pentru că zahărul era la rație, și când stai la coadă pentru el parcă nu-ți mai arde să-l arunci pe copaci, în pădure. La coadă ne întâlneam toți copiii; ne puneam toți și așteptam, că speram că aduce ceva; aveam cu noi cartela, eram pregătiți să cumpărăm orice se băga atunci când un șofer de mașină de transport se îndura să treacă pe la alimentara să o aprovizioneze. Nenea Gheorghe era șofer de mașină și avea o soție tânără. Pe cea dinainte o lăsase, dar în sinea lui încă o mai iubea. Ah, ce frumos e să poți iubi în continuare!