Zilele astea am văzut că circulă un articol de pe platforma aia de pe care articolul nici nu apare în primul ecran când îi deschizi pagina. Articolul e semnat de un anume Răzvan Vasile, e bunicel, emoționant pe alocuri, și e un apel mascat (sau fățiș, nu mă pricep la genul ăsta de subtilități) la „hai să fugim din țară”.
Am văzut la Andrei Cismaru topul celor mai consumate materiale pe Youtube de către români. Topul acesta anual e întotdeauna o problemă, pentru că niciodată YouTube nu explică cum e făcut.
Când am scris despre articolul 11 și 13, am scris pentru creatorii de conținut, pentru oamenii care fac un efort deosebit și încearcă să-ți ofere entertainment. Eram oarecum mirat de faptul că românii nu prea au comentat despre articolele astea; începusem să cred că în România astroturfing-ul celor de la Google nu a ajuns. Dar e ok; Google a plătit la Mickey Haș, și urmează să plătească și la ăia mai mici. Așteptați-vă, așadar, la o avalanșă de clipuri cu titluri de sperietoare.
Ca întreaga Românie, sunt și eu luat prin surprindere de ziua națională. Mai mult, chiar, pentru că nici nu mai sunt în contact cu tribul meu, care-și consumă energiile de comunicație pe Facebook. Așa că las aici niște gânduri de aducere aminte peste ani. Poate ajută. Sau poate nu. Gândurile astea le-aș fi pus pe Podcastul de Istorie, dar încă îmi erau neclare în minte, așa că am preferat să le scriu; n-aș vrea să public un episod care să fie o redare monotonă a acestor gânduri.
Nu sunt expert legal, deci nu luați chestia asta pe care o s-o spun mai departe ca literă de lege. O să încerc să citesc legislația europeană pe care o deplânge Reddit, Wikipedia și, mai ales, săracii ăia de la Google care astroturfează subiectul la greu pe o pagină unde îi pune pe tineri să vorbească despre lucruri pe care nu le cunosc. Cam ca mine aici.
Astăzi vin cu un diagnostic nou. Nu e pentru voi, cei care citiți, sau pentru societate. E un auto-diagnostic, cred, totuși, aplicat cu obiectivitate.
Sunt câteva obiceiuri tâmpite pe care ni le-a băgat pe gât internetul în ultimii ani, și, sincer, mi-aș dori să înceteze. Și o să fie o groază de lucruri pe care, la suprafață, le credem lucruri pozitive, dar nu sunt, și o să explic mai jos de ce.
Astăzi am văzut clipul cu „Straight outta Ipotești”, m-am repezit entuziasmat la Facebook să-i spun lui Teo că el și oamenii de-acolo sunt neserioși dacă nu-l fac o comedie absurdă de o oră și 40 de minute, cam ca Monty Python and the Holy Grail. Teo, însă, mi-a dat șah-mat cu o singură mutare. „Nici nu a ajuns in Trending 50”, a zis, și chestia asta m-a lovit în cap ca o măciucă.
Acum câteva zile m-am uitat întâmplător pe topul de Trending de la Youtube și am văzut că Nicole Cherry tocmai avea o piesă nouă care ajunsese pe prima poziție. Piesa e „Dansează amândoi”, scrisă „Danseaza amandoi” pentru că nimeni de la Media Pro Music nu știe să scrie în limba română.
Am citit astăzi câțiva bloggeri care deplângeau felul în care românii au întâmpinat ziua de 30 octombrie. Se uitau în jurul lor, și vedeau că oamenii încearcă să uite, sau chiar ignoră complet ziua asta; deplângeau faptul că comemorarea de 3 ani de la Colectiv e împănată cu oameni care postează lucruri despre banalități, mâțe, că mulți au uitat-o, că puțini au vorbit despre asta.