Social

Zilele trecute Vali a postat ceva legat de felul în care are de gând să comunice cu oamenii care îl urmăresc. A decis că nu vrea să facă podcast (fair enough) ci că preferă o variantă video, și a dat o sumă de motive personale pentru care video îi place mai mult. În postarea următoare nu mă leg de motivul pentru care Vali ar trebui să facă podcast audio (nu cred că ar trebui) ci o să vorbesc despre lucrurile pe care el (și nu numai) nu le înțelege despre cum se consumă conținut exclusiv audio.

Foarte rar mi se întâmplă să zic că aștept ceva anume când e vorba de un articol de pe net..Dar stăteam zilele astea să mă gândesc la cât de irespirabil e aerul de iarnă (mult mai rece și mai uscat) pe la ora 8:30 dimineața într-o zi de lucru, și mă gândeam că ar fi necesar un anume tip de articol. Nu, nu e vorba de articolul despre protestul contra poluării (via), deși prinde bine să vezi oamenii că se revoltă. Nu, vreau un articol despre cât de mișto e să renunți complet la mașină.

Ok, a venit momentul să mărturisesc că de vreun an încoace am reușit să strâng timp să mă uit la Big Bang Theory. Îmi amintisem că era semi-amuzant, și mi s-a părut o idee bună să-l reiau. 12 sezoane de câte 24 de episoade de câte 20 de minute, și până se termină ajungi să le regreți pe toate.

Tataee, Tata Vlad, sau Juice (dar toată lumea îl știe drept Tataee) a ajuns în podcast cu Micutzu, unde, cea mai surprinzătoare treabă pe care a zis-o a fost că a votat PSD.

Am observat fără voia mea cât de aprinse pot fi discuțiile în jurul unor subiecte absolut neimportante. Cele două subiecte despre care vreau să vorbesc acum au câte-un element comun legat de vehemența cu care îl argumentăm. Suntem brutali în abordări și în mod nejustificat.

Am stat mult pe gânduri dacă să scriu despre ce a însemnat decada asta pentru mine, atât din punctul de vedere al anilor (2010-2019), cât și al vârstei (vă scrie versiunea 4.0). Ce urmează e, așadar, foarte personal, lung, plictisitor și chiar enigmatic pe alocuri, ratând esențialul uneori intenționat.

În ultima lună am petrecut mai mult timp ascultând mai multă muzică de inspirație folclorică decât credeam că pot. Și principalul vinovat este Mădălina Pavăl, care m-a fascinat cu cele trei piese pe care le are cu cei de la Subcarpați, după care am căutat să văd ce altceva mai face. Și am dat peste acest concert pe care l-a ținut la o terasă din București, „J’ai bistrot”, concert pe care l-am ascultat de mai multe ori decât îmi e comod să recunosc.

… doar că noi nu ne dăm seama de lucrul ăsta, deși, cumva, ar fi trebuit să ne dăm seama toate dățile când am ieșit în stradă.

Primul sezon de Witcher este o poveste „a originii” foarte încâlcită care nu explică foarte multe lucruri. Singura calitate care îl salvează sunt calitățile actorilor principali – Henry Cavill a înțeles foarte bine rolul pe care îl joacă. Văd sezonul acesta ca pe o investiție într-un serial bun pe termen lung; doar că Netflix ar trebui să-și facă curaj să și pună un scenariu bun ca să iasă ceva mai bun. Mai jos, impresiile mele despre acest sezon.

Zilele astea circulă prin cercurile mele discuția legată de „sfârșitul decadei”. O mulțime de programatori sunt nervoși – revoltați, o parte – că oamenii decid că la sfârșitul lui 2019 e incorect să faci suma „decadei”. Că de fapt decada a început în 2011, și se termină în 2020.