De ce plâng brașovenii după panseluțe?
Panseluțe! Râd în soare argintii! (de fapt, nu argintii, dar vă prindeți voi)
Panseluțe! Râd în soare argintii! (de fapt, nu argintii, dar vă prindeți voi)
Probabil ăsta e cel mai bun documentar despre droguri pe care l-am văzut în România (și în limba română). Cătălin Moise (despre care recunosc că nu știu nimic, dar mi se pare cunoscut de undeva) face un rezumat excelent a ce sunt drogurile și ce înseamnă dependența de droguri, cum se manifestă. Discută despre foarte multe lucruri despre care chiar aș fi vrut să aflu mai multe. Într-o ordine aleatoare, vorbește despre ce este dependența dată de droguri, despre faptul că dependența nu e o componentă a drogului, ci un răspuns al creierului. În prima parte a documentarului vorbește despre dependență la modul general, după care, în episodul al doilea, analizează efectele celor mai importante droguri: cannabis, opiacee, alcool, cafeină, nicotină, cocaină, amfetamine, MDMA și altele.
Într-un dialog despre trenurile din România, am ajuns la un reportaj produs de ProTv în seria „România, te iubesc”, un demers jurnalistic interesant. Reportajului îi spune „Trenule, viteză mică”, și poate fi urmărit pe YouTube. Sunt 40 de minute în care mi-a fiert sângele de nervi.
După discuțiile aprinse de anul trecut, mă așteptam ca și anul ăsta să fie niște lucruri foarte controversate. Spre surpriza mea, nu au fost. De fapt, e incredibil cât de normală a fost conferința Podfest anul acesta. M-am uitat la mare parte din ea, și am recuperat partea pierdută cu clipurile puse pe Facebook, mi-am luat și câteva notițe, și zic eu că merită scris măcar un scurt rezumat. Conferința a fost publicată în întregime pe YouTube, și poate fi urmărită prin acest link.
E un spectacol care nu merită ratat. Dacă data trecută Dragoș Stanca a scos datele să fie surpriză la Podfest, acum, ca să ne închidă gura, le-a scos cu o săptămână înainte, ca să avem timp să le rumegăm. Vorbesc despre comunicatul referitor la ThinkDigital, rețeaua de podcasturi. Hai să vedem ce zice aici.
Stau de o oră să mă gândesc la un răspuns la o treabă scrisă de Vlad Pașca (de la Istorie pe șleau) pe Facebook-ul lui:
Citeam articolul ăsta de pe Europa Liberă despre felul în care AUR se insinuează în diverse locuri și face ceea ce ar trebui să facă orice partid politic (și orice religie, dacă tot va veni vorba), și anume să-și găsească noi adepți. Evident că toată lumea s-a enervat pe faza cu ursul Arthur împușcat de prințul von und zu Liechtenstein. Evident că s-a inflamat spiritul naționalist - regretabil, post-factum. E mai ușor să te enervezi decât să previi, știm deja lucrul ăsta.
Carrefour a scos o colecție de benzi desenate de la Marvel, cu ce au considerat ei că ar fi cele mai bune puncte de intrare în folclorul Marvel. Roxana face pe blogul ei o trecere în revistă a colecției - eu o să mă concentrez un pic pe câteva scurte opinii personale care s-au adunat în timp ce citeam cele 10 cărți.
Salut, și dacă aveți o firmă mică (sau mare), am o veste proastă pentru voi. Trebuie să depuneți declarația de beneficiar real, o chestie care se amânase anul trecut, dar anul ăsta nu mai e cazul. Legea 101/2021 publicată în Monitorul Oficial 446/27.04.2021, zice că va trebui să pui anual o declarație de beneficiar real. Aceeași pe care o pui la crearea unei firme, trebuie s-o pui din nou anual.
În dimineața asta am fost trollat de un articol publicat pe PressOne, așa că voi trolla și eu un pic. E vorba de un interviu cu Ioana Nicolaie, și dacă numele nu vă e cunoscut, nu vă faceți griji, nici mie nu mi-e. Articolul poartă marca tipică a trollajului, un titlu inflamator referitor la zecile de portrete de bărbați pe care le vede pe holul liceului, după care mai spicuim un trollaj micuț: