De câteva zile mi-am propus să merg în sezonul sportiv curent la cât mai multe meciuri ale clubului local Corona Brașov - la cât mai multe secții. Că e vorba de handbal, baschet sau hochei, o să încerc să ajung la meciurile lor. Înțeleg că echipa de handbal feminin e chiar bună, iar clubul de hochei e și el bunicel (plus că îmi place hocheiul ca spectator), însă m-am lovit de cea mai ciudată problemă.
Poate cea mai dubioasă acuzație care venea mereu înspre mine dinspre stânga spectrului politic de-a lungul timpului era acuzația de a fi „bărbat alb”. Voi explica, desigur, adăugând un semnal legat de ce se mai întâmplă în ultima vreme prin România.
Ați observat cât de tare protestează ăia care se bat în piept cu drepturile individuale, cu „dictatura medicală” în momentul în care copiii le sunt supuși unor umilitoare testări anti-drog? Parcă a trecut lupta pentru drepturile individuale: să existe, dar nu pentru proști. Noi vrem drepturi individuale doar dacă e ceva ce ne afectează pe noi, nu pe copii.
Data trecută rămăsesem că trăim într-o oligotehnodemocrație în care se luptă, pe baza unei democrații aproximative, idealul de tehnocrație și realitatea unei oligarhii. Sunt multe lucruri care ne deviază de la o democrație - de exemplu nu se votează asupra fiecărei funcții din stat, o idee esențială a democrației „originale”. Ceea ce cunoaștem noi ca democrație este cea numită reprezentativă și liberală, pune accent pe separarea puterilor în stat, un sistem judiciar independent și un sistem de verificare și echilibrare între diversele ramuri ale sistemului de guvernare, nu neapărat pe necesitatea fiecărui cetățean de a intra în detaliul fiecărui aspect al guvernării.
Nu s-a schimbat nimic de anul trecut când discutam despre interzicerea drogurilor. Da, sigur, am avut un accident absolut înfiorător căruia i s-a făcut promovare la greu, inclusiv cu poze de la fața locului. Da, îl avem pe Cătălin Țone care a devenit vedeta luptei antidrog luptând cu faptul că la un concert unde toată lumea era prezentă cu acordul părinților semnat (obligatoriu), s-au folosit cuvinte urâte, gen „țiganca” pe care le învață copiii. Dar, după cum vă spuneam și anul trecut, România nu vorbește serios despre lupta anti-drog dacă nu vorbește despre drogul care încă face cele mai multe victime în România: alcoolul. Și sunt câteva considerații de luat în seamă - o să mă opresc la două probleme:
La cenaclul R&W s-a pomenit fugitiv despre scandalul literar cel mai recent. Poate nu-l știți, și o să-l rezum. Bogdan-Alexandru Stănescu a scris o carte, Copilăria lui Kaspar Hauser, în care a folosit niște termeni derogatorii la adresa romilor. Valeriu Nicolae s-a autosesizat într-un articol în Libertatea și a invocat zeii rasismului, întrebându-se de ce a fost premiată o carte în care sunt folosiți termeni derogatorii pentru romi.
Din situația de la Crevedia, o localitate cunoscută cel mult din glumele celor care căutau un înlocuitor pentru Cucuieții din Deal, unul din episoadele cele mai interesante a fost legat de o nuntă care avea loc în apropiere. Sub 500 de metri distanță de explozie, informa artista care după aia a dat jos postarea. Și chiar dacă e foarte ușor să-i condamni pe cei care au făcut asta, mi-am dat seama că îi înțeleg pe oameni că și-au continuat nunta, chiar dacă eu nu aș fi făcut la fel.
Intru pe mastodon în dimineața asta și în loc de tradiționalul „bună dimineatsa la cafelutsă” văd genul ăla de cugetare care de obicei stă pe un jpeg cu figura unui înțelept antic. „Nu te plânge de luptele pe care le-ai considerat o cauză pierdută și nici măcar nu ai încercat să le lupți”.
Nu știu cât de mulți ați auzit de Oliver Anthony. Un băiat muncitor din Vasluiul american a ieșit acum două săptămâni cu o piesă pe YouTube. Piesa se numește „Rich men north of Richmond”, și în ea se plânge, ai putea spune, de oamenii bogați și cum tratează săracii.
Acum doi ani am vorbit despre dezastrul care era Ecoinsula. Pentru cei care n-au avut răbdare să citească o să facem oricum un rezumat, dar e instructiv și articolul din 2021 oricum.