Pentru că am cerut mai multe recomandări de podcasturi, mi-au mai venit câteva propuneri. În primul rând să purced cu cele pe care le știu și am uitat să le recomand data trecută dintr-un motiv care-mi scapă (probabil sunt uituc, dar am uitat deja despre ce motiv era vorba).
Cred sincer că educația românească e excelent construită pentru a pregăti oamenii pentru traiul în România. Școala e locul unde înveți cam tot ce e de aflat despre țara în care trăim. Nu aveam nevoie de confirmarea de la PISA că suntem printre ultimii în Europa - doar suntem printre ultimii la cam toate capitolele sociale și economice, de ce ar fi altfel cu testele PISA?
Nu prea am scris foarte mult despre podcasturile românești, în mare parte pentru că calitatea lor e foarte slabă. Dar sunt câteva podcasturi care mi-au rămas în pocket casts, și vreau să vă vorbesc despre ele.
Pe la mijlocul anului am formulat o critică la adresa documentarului Cleopatra. Nu am mai publicat-o pentru că nu mi s-a mai părut un lucru important, analiza unui astfel de documentar doar ar da mai multă apă la moară oamenilor care se uită la istorie ca la o jucărie propagandistică și atât. Dar odată cu filmul Napoleon s-a reaprins o discuție mai veche legată de felul în care populația se raportează la sursele de informare, și chiar dacă discuția respectivă nu e publică vreau să reamintesc câteva aspecte.
Folosesc Chrome de pe la primele versiuni. Pe vremea aia aveam de ales între Internet Explorer și Mozilla, și Chrome a părut o jucărie chiar simpatică. Nu mergea foarte bine și a cerut un pic de efort, dar ca orice fanboy, am stat cu Chrome la bine și la rău. Timpul investit a meritat - Chrome a devenit în timp cel mai bun engine de web, atât de bun încât e folosit de 63% din oameni. Pe locul 2 e Safari cu 20%, pe 3 e Edge cu 5% și Firefox e pe 4, cu 2.9%.
Aud că oamenii au păreri despre Sam Altman și concedierea lui de la Open AI. Și eventuala reangajare a serviciilor lui la Open AI. Pentru mulți oameni, AI-ul e doar despre bani. Anul trecut erau NFT-urile. Crypto, acum doi ani. Învață cum să vinzi pe Amazon, acum 3. FOREX, pariuri, MLM-uri. 10.000 de ore să devii expert. Citește cărțile astea la 10x viteză, și o să fii zeu între oameni. Totul ca să te îmbogățești cât mai rapid, faci investiții, HODL până când vinzi și devii miliardar.
A apărut studiul Eurostat legat de studiile superioare ale tinerilor. Statistica arată rău de tot pentru România, care aproape uniform stă cel mai prost la capitolul ăsta, doar Bucureștiul fiind o oază de lumină cu 54% din tinerii între 25-34 de ani având studii superioare. În principiu avem:
Ne-am chinuit un pic să găsim un termen pentru o treabă foarte ușor de rostit în engleză dar care nu prea are traducere în limba română; și dacă e vorba să facem pseudoștiință în care să atribuim lipsa acestui termen pe seama unei trăsături mioritice, atunci ne-ar fi foarte ușor să vedem de ce absența lui e o treabă atât de normală. Vorbesc despre agency, un termen englezesc care denotă capacitatea de a lua decizii și acționa în nume propriu. Avem, desigur, locuțiuni, precum „pe barba «pronume-posesiv»”, dar nu avem un cuvânt, și încercarea de a scorni unul ne duce către autoinstrumentalitate, o noțiune la fel de dificil de pronunțat ca și de exercitat. Propun folosirea termenului de agenție pentru această noțiune, și o să explic un pic mai jos, dar înainte, să fac o mică paranteză. Luați-o ca și cum ar fi cuvânt real, și haideți să purcedem.
Am văzut ieri pe sărite ceva articole legate de Elena Lasconi. Sunt mai multe lucruri pe care vreau să le comentez, dar în primul rând vreau să explic…
Vali ridică o problemă la fileul oricui vrea să răspundă în articolul recent despre Fintech OS: „Nu știai la ce companie te angajezi? Nu știai că produsul la care lucrezi e prost? Ești incompetent? Atunci ce pretenții ai?” (în linii mari). Și răspunsul e „iț complichieited”, și hai să explic de ce.