Star Trek: Starfleet Academy

Dacă te uiți online zilele astea o să vezi foarte mulți oameni explicând cum StarTreku’ ăla bunu’ e fix ăla pe care l-au văzut ei și Startreku’ de azi nu e ca ăla bunu’ al lor. Sunt din aceeași tabără - cred că Star Trek s-a rupt în două la Enterprise, un serial bunicel care însă nu s-a ridicat la popularitatea celor dinaintea lui. Nu m-am înțeles foarte bine cu Trek-ul nou. Discovery a fost o dezamăgire continuă de la primul sezon (chiar dacă era promițător), Picard a fost mult sub ceea ce poate Patrick Stewart, în principiu din cauza unor scenarii scrise destul de superficial, Strange New Worlds și seria animată nu m-au atras. Însă recent mi-a atras atenția un val de critici noi la adresa „New Trek” și am încercat să văd despre ce e vorba.

Înainte să mă uit totuși la critici, am zis să văd despre ce e vorba, și m-am uitat la primele patru episoade (e pe Sky). Nu am fost surprins, nici în sens bun, nici în sens rău. Serialul e decent, dacă înțelegi foarte bine la ce anume te uiți.

Despre serial

Starfleet Academy se învârte în jurul căpitanului Nahla Ake care preia conducerea navei USS Athena, în care se țin cursurile Academiei Flotei Stelare. Ea face asta și pentru a-l proteja pe Caleb Mir, un copil pe care inflexibilitatea sistemului de justiție al Flotei Stelare îl condamnă la o viață departe de mama lui, petrecută la limita legii în cautarea acesteia.

Dar, în esență, Starfleet Academy este un film despre super-eroi minori (nu ca vârstă, ci ca puteri) care se strâng la liceu și sunt obligați să urmeze cursurile liceului USS Athena. Este un fel de Buffy the Vampire Slayer, fără vampiri (încă), sau Percy Jackson fără zei. Un X-Men care se dublează și ca un film pentru adolescenți. Are, deci, lecții de viață chiar bune, exemplificate frumos, în care explică de ce nu e bine să urăști, și de ce e bine să încerci să unești, nu să distrugi.

Ăsta e motivul pentru care Starfleet Academy displace. SFA merge contra instinctelor epocii, care spun că facerea de bani, ura și războiul sunt cele mai importante. Desigur, o face stângaci, pentru că scenariștii sunt totuși americani și nu au alte povești în ei decât „americanul middle class din middle America salvează lumea fiind cel mai excepțional dintre excepționali”. Dar pot vedea acolo o șansă de a deveni ceva cu adevărat valoros - dacă asta e necesar pentru a convinge generațiile tinere că pacea, conviețuirea, înțelegerea și sprijinul reciproc sunt necesare pentru o lume mai bună, atunci… sigur, Starfleet Academy e ok din punctul meu de vedere.

Evident, ce mai deranjează sunt și cele câteva paralele pe care le poți face cu lumea de azi. Caleb Mir e fiu de refugiat despărțit de un sistem penal prea strict de mama lui. Nahla Ake este cineva care trăiește cu responsabilitatea acestei decizii la nivel uman. Apoi, unul din episoade vorbește de UKBetazed care a ieșit din UniuneaFederație și despre motivul pentru care ar trebui să se întoarcă. Nu toate paralele sunt subtile. Dar nu mai avem timp de subtilitate în lumea politicii partizane, a tiktok și netflix. Deci…

Problema nu e la serial, ci la critici

În momentul în care singurul lucru pe care îl gândești zi de zi e ură, nu ai cum să vezi ceva valoros în SFA. Dar problema, zic eu, nu e la serial - sigur, uneori e mediocru, dar până acum (patru episoade) mi s-a părut în zona superioară. Episoadele sunt bune, sunt câteva lecții interesante, și, culmea, serialul are toate lucrurile pe care criticii pretind că nu le are. Evident, serialul e constrâns de limitarea formatului: este un serial despre un liceu de super-eroi.

Viitorul ăla pozitiv, aici e. Da, are o doză de realism, și o paralelă cu lumea lui Trump, dar niciun serial anterior nu a fost imun la lumea în care se trăia. ST:TOS e despre văcari în spațiu care au diversitate în mijlocul unui război rece. TNG e despre cucerirea a noi frontiere, niște văcari mai intelectuali și mai diplomatici. DS9 e o cedare în fața Americii fundamentale, în care căpitanul se dublează în profet (de-asta e favoritul ignoranților, pentru că pică în fund după logica new-age religioasă, dar ignoră absolut toate lecțiile morale ale serialului). Voyager e o încercare de a readuce magia TNG (Janeway e excelentă, dar scenariștii sunt slabi), iar Enterprise e despre mecanici auto în spațiu, și devine foarte rapid întunecat pentru că e filmat în mare parte în epoca post-11 septembrie. Star Trek a fost mereu socialist, comunist, sau cum vreți.

Și acum, SFA e o mare probă de curaj. Cu ideile de armonie socială pe care le aduce, SFA e complet contra-curent. Ignoră complet fereastra Overton curentă și readuce în discuție niște teme aproape neabordate de publicul curent. De-asta probabil că o să continui să-l urmăresc, chiar dacă nu mi se adresează.

Și da, mai e acest aspect. E evident că SFA e pentru adolescenți, nu pentru adulții care plâng după serialele vechi. Dacă nu te uiți la ele cu ochiul de adolescent, nu are absolut nicio valoare critica. Și apropos de critică: dacă tot lăudați serialele vechi, puneți mâna și urmăriți-le, și vedeți ce lecții învățați de-acolo. Că poate învățați și voi în sfârșit să nu mai aveți spume la gură de ură, și să mai promovați și altceva decât ură, moarte, bani și distrugere.