Ștergem. Din Nou

În ceea ce ar putea părea un act de autoimolare, m-am pus să șterg din nou conturile personale de Facebook și X (The artist formerly known as Twitter). Și am mai făcut lucrul ăsta o dată, cel puțin cu contul de Facebook, și cunosc foarte bine cum decurge situația. Am lăsat o mică notă pentru câteva ore pentru că există posibilitatea ca, după ce sunt șterse conturile, cineva să preia ID-urile. Pe Facebook mai puțin, pe X mai sigur că cineva îl va prelua, și ar fi bine ca lumea să știe că nu mai dețin contul ăla.

Nu am lăsat foarte mult notița respectivă pentru că nu am de gând să intru în discuții de tip „dar pierdem o voce importantă, e important să vorbești pentru că…”. Și le-am mai avut, am auzit toate argumentele, și uneori pare că e genul de situație în care mă rog de lume să îmi ceară să nu plec, un fel de „haideți, arătați-mi că sunt important pentru voi”. Iar argumentul că e important să vorbesc…

Nu, nu e important. Pentru că platforma, și ceea ce se întâmplă cu ea, e și ea importantă. Locul unde vorbești e și el important. Poate alții aleg să vorbească pe X, dar astăzi pare ca și cum ai spune că tu mergi la întrunirile legionare, dar mergi acolo pentru că îți place să vorbești despre ce legume pui în supă. Cunoaștem genul ăla de atitudine: „noi îl admirăm pe Cutărescu Nazilică că face glumițe hihihi, nu pentru că îndeamnă la crimă, viol, și generează pornografie cu minore”. Hai sictir.

Am stat un pic de timp să mă gândesc dacă e o pierdere. După ce am făcut o primă ștergere importantă mai devreme în an, cu Goodreads, unde chiar simțeam că am ceva util pentru lume, contribuțiile mele pe X sau Facebook nu aduceau niciun fel de utilitate altcuiva decât lui Facebook și neonazistului industrialist. Și sunt mai multe argumente aici de discutat, și o să luăm câteva din ele.

De ce?

Primul: că oamenii care s-au degradat pe platformele alea mai pot totuși să fie salvați dacă cei care gândesc ca mine rămân pe-acolo și le reamintesc că există altă cale. Băi, nu. Am încercat, am argumentat, am discutat, nu se poate. Nu, nu trebuie încercat altfel. Am încercat în toate felurile pe care mi le-a dat rațiunea, nu există nicio altă cale. Oamenii ăia nu pot fi salvați din afară, au nevoie să își trăiască propria mizerie și propriul jeg și să se trezească singuri, sau să rămână în cocina lor.

Al doilea: că te închizi în bula ta. Pentru că, da, nu am închis alte platforme, și nu dintr-o pornire ipocrită. Mă găsiți pe Bluesky, pe Mastodon, chiar și pe Threads dacă îmi amintesc să intru. Heck, chiar și pe Instagram că contul de Facebook doar e corelat cu cel de Instagram. Deci? Mă închid în bula mea?

Real, nu. O să mă lovească în continuare toată prostia umană produsă prin internet, că e imposibil de evitat. Dar ce se întâmplă e că, de bine, de rău, locurile astea sunt populate de oameni mai decenți, și există unelte pentru a reduce la tăcere oamenii decenți. Și când barbarii vor invada și vor fi de neocolit… ștergem și conturile alea. Și da, e normal să te izolezi de tâmpiți, e normal să te ferești de conflictele cu oamenii care nu caută altceva decât scandalul, pentru că ei trăiesc pentru scandal, iar tu vrei să construiești lucruri.

Mai mult, cred în momentul ăsta că e imposibil să construiești o comunitate bună într-un loc rău. Și uneori e bine să te retragi din locurile care te otrăvesc. Facebook și mai ales X sunt acum otravă - nu doar pentru mine, pentru toată lumea. Și o să ziceți că pic în păcatul generalizării, dar sincer? V-ați uitat un pic ce e acolo? Ce vreți, să-mi fac cont și pe Truth Social ca să-l admir pe Trump îndeaproape? Fiți serioși, gudureala de cățel o las pentru Semiom.

Cei puternici și cei slabi

Și acum o să vă zic ce m-a instigat să plec, de fapt. Vorbim despre afurisitul ăla de citat din Tucidide, „cei puternici fac ce pot, cei slabi suferă ce le e dat”. Felul în care a fost folosit, dialogul din jurul lui, îmi zice că e clar că sunt în locul greșit.

Pentru cei care vor și contextul (că există un context), citatul apare în Tucidide, care (dar mulți ratează asta) îl plasează într-un dialog dintre Atena și Melos, într-un război în care Atena abuzează de poziția ei dominantă, război pe care în cele din urmă îl va pierde fix și pentru că a abuzat de poziția ei dominantă. Nici măcar Tucidide nu e încântat de ceea ce fac atenienii, dar nu ai cum să afli fără să citești mai departe.

Dar nu suntem aici să discutăm istorie. Suntem aici să discutăm rețele sociale, și felul în care niște oameni pot veni să justifice absolut orice folosind citatul din Tucidide. O să explic cu niște termeni mai ușor de înțeles: parafrazând, e cam așa: „Violatorul (Atena) vine și zice: sunt puternic, te voi viola pentru că tu (Melos) ești slab și vei fi violat. Persoana violată nu e de acord”. Nu uitați, suntem într-un dialog transpus în poveste, două părți care își dau replici: „ăia au zis X, ăilalți au zis Y, ăia au răspuns cu Z, ăilalți au întrebat T”. Nu avem părerea lui Tucidide acolo, doar transcrierea lui.

Înțelegeți de ce nu pot să am mare stimă pentru băieții „inteligenți” care sunt „fani de lucruri inteligente”, care afirmă că replica violatorului este o justificare corectă pentru ceva ce se întâmplă în viața politică și socială de azi. Păi… ce facem?

Pentru mine a fost momentul să îmi dau seama că nu poți discuta pe argumente cu oamenii ăia. Și că orice încercare de dialog trebuie abandonată, pentru că e doar energie consumată de partea mea, și energie consumată de către ei.

E eficient abandonul?

Cum poate fi eficient abandonul social al celor care au luat-o razna? Și de ce ar putea fi o soluție bună să fugi de ei din locurile unde deja îți construisei niște rețele sociale?

În primul rând, trebuie să pornim de la un adevăr universal: răul se va infiltra întotdeauna în comunitățile mari, oricât de bune și solide sunt fundamentele lor, și la un moment dat lucrurile se vor strica în așa măsură încât va merita să le abandonezi. E inevitabil. Proverbul ne zice că o cană de apă de canal strică o damigeană de vin, dar cană de vin nu va îmbunătăți niciodată o damigeană de vidanjă.

Și pentru că vorbim despre comunități construite într-un spațiu virtual, nu există o taxă pentru a-ți lua prietenii și a te muta în altă parte. A încercat să o pună Musk atunci când interzicea link-urile la Bluesky, nu i-a reușit.

Așa că e mai bine să îi abandonăm pe oameni în haznaua lor, și să construim comunități frumoase, deștept, în locuri noi. E aproape gratis. La un moment dat o să se trezească unii din ei și o să-și dea seama că oh, de ce sunt în mijlocul haznalei? Unde s-au dus oamenii? Inițial o să spună că nu, ei au greșit că au plecat, așa cum probabil ziceți voi că eu am greșit că am plecat. În timp, o să vă dați seama că nu, greșeala e să rămâi la hazna.

Și o să vă mai spun un secret: plecarea e și subversivă - plecând, ești un pericol pentru hazna. Când pleci de la ordinea nouă din rețelele astea sociale: că ura dictează, că răul e la putere, că forța este singurul argument - să-ți ții gândurile pentru tine, să-i cauți pe ai tăi, și să le vorbești doar lor e cel mai subversiv lucru pe care îl poți face. Să vorbești liber și să gândești liber, eliberat de ura lor, de mizeria lor, asta e ceea ce îți va da putere. E important să păstrezi vii ideile pozitive în care crezi. Și să cauți locurile unde binele poate să prospere.