Ce nu știu politicienii tineri...
… este că mori cu dreptatea în mână dacă nu știi cum să pui problema. Este un lucru pe care USR încă îl învață, și pe care partidele de fracțiune de procent nu îl stăpânesc deloc. Și sunt mai multe aspecte aici pe care vreau să le punctez, și sunt sigur că nu o să le enumăr pe toate. Dar o să le iau în ordine.
Alegătorii vor scandal, dar nu le place scandalul
Exact ce am zis aici. Scandalul e necesar, el e angertainmentul de care alegătorii au nevoie - dar au nevoie de certitudinea că omul ales nu este cel care face scandalul. Asta înseamnă mai multe lucruri, dar în principiu există o schemă pe care o practică toată lumea. Trebuie să oferi imaginea publică a scandalului, să ai niște oameni capabili să intre în noroi pentru tine, dar nu (neapărat) oamenii pe care îi alegi.
Cum faci asta? Păi, relativ simplu:
- Ții pe lângă casă câțiva lătrăi care au la un moment dat deniability - nu sunt de la tine din partid, poate, cel mulți, unii o să se convertească la partidul tău pe ultima sută de metri sau pur și simplu îi ții ca „independenți” pe nota de plată pentru presă a partidului. PSD face asta dintotdeauna, PNL are și el susținere „independentă”, USR acum începe să se prindă care e mișcarea asta.
- Ții câțiva lătrăi ideologici în partid, și îi folosești pe unde trebuie. Nu trebuie să fie mulți, dar trebuie să fie genul care vor să fie mereu în centrul atenției. AUR, de exemplu,excelează la treaba asta, dar asta pentru că AUR funcționează pe ură viscerală, în fond nu sunt Alianța pentru Ura între Români degeaba. Ai niște oameni dispuși să se certe chiar jegos cu adversarii politici, sunt cei care vor face partea asta de angertainment asumat. Treaba asta trebuie făcută (și o să explic și cum mai jos) dar trebuie dat de înțeles că nu ei sunt cei care iau decizii.
- Liderul trebuie să fie curat, prezentabil, să-l voteze și bunica, și mama, și fiica. Observă că am zis că trebuie să-l voteze trei generații de femei din casă, ia notițe, discutăm poate în altă postare de ce e nevoie de asta. Dacă e posibil, liderul trebuie să fie impecabil, dar să fie capabil să-i dea peste bot unui nesimțit. România e o țară în care nu reziști politic dacă nu ești capabil să dai o scatoalcă adversarului, publicul român reacționează visceral, deci ai nevoie de o demonstrație de distrugere ritualică a adversarului. Nicușor Dan, de exemplu, nu a devenit președinte până nu l-a distrus pe George Simion atât de tare încât omul a trebuit să fugă din țară în plină campanie electorală.
Alegătorii vor să vadă că ești capabil să le dai sângele pe pereți adversarilor. Liderul trebuie să o facă foarte rar, dar terminal. Trebuie să fie genul care înjură o singură dată, memorabil, și-și bagă adversarul sub pământ cu acea înjurătură. Semiom și-ai lui nu au nicio șansă în fața cuiva care spune cuvintele corecte la momentul corect.
Aici a greșit, de exemplu, Drulă, la fel și Ana Ciceală, în ultima campanie, cea de la primăria București. Ciucu a compensat ne-coborând la nivelul conversației celor doi, care au petrecut întreaga campanie numai cu gândul să-și distrugă adversarul. Au făcut partea pe care o fac lătrăii, dar nu și-au dat seama că ei trebuie să fie cei responsabili - și s-au întins la prea mult pe un spațiu prea îngust.
Temele de campanie trebuie alese cu grijă
Politicienii români tineri trăiesc cu impresia că au diverse probleme importate pe filieră progresistă din SUA/Vest. Unele din ele sunt probleme reale, dar cel mai des, problemele de maxim interes pentru politicienii tineri sunt foarte rar preocupări reale pentru mai mult de 1% din oamenii cu drept de vot.
Și nu zic că trebuie să renunțe la principii. Sigur că oamenii din SENS o să vină să propună creșterea cu de zece ori a taxelor locale. Dar e asta o temă de campanie? Tocmai ai spus tuturor alegătorilor că ar trebui să plătească de zece ori mai mult. De ce ai face asta?
Și dilema politicianului este că e clar că aia e soluția, că poate că a făcut toate calculele și niciun alt aspect nu poate fi îmbunătățit decât această măsură nepopulară. Dar asta trebuie să fie o problemă pentru după ce ai câștigat alegerile, nu vrei ca alegătorul să-ți respingă din start planul tocmai pentru că i-ai zis că-i mărești ceva de zece ori. Și argumentarea „ăla mai bogat va plăti de zece ori mai mult” nu e suficientă într-o nație care deține apartamentele din orașe în proporție de peste 90%.
Sau, o altă temă care denotă slăbiciunea politică este legată de drepturile LGBTQ și drepturile trans în particular. Este o temă unde partidele tinere știu că antagonizează o parte foarte mare, neinformată, a populației, și totuși de fiecare dată mușcă momeala. Ăsta e motivul pentru care lătrăii AUR, de exemplu, delirează constant pe teme LGBTQ, dezinformând isteric. Drepturile LGBTQ nu sunt o temă de campanie, și ar trebui ca tinerii să refuze (inteligent) să angajeze astfel de teme în campanie. Și, iarăși, nu înseamnă că trebuie să renunțe la principii, ci trebuie să refuze să antagonizeze publicul în campania electorală sau în pregătirea campaniei electorale. De ce? Pentru că preferi să ajungi în Parlament de unde poți face lucruri concrete în sensul apărării drepturilor LGBTQ decât să te cerți cu un lătrău de sacrificiu de-al lor și să le hrănești campania de ură.
Cum aș aborda o astfel de temă dacă, de exemplu, aș fi într-o discuție cu un lătrău de-al lor? Batjocură, sublinierea obsesiei fasciștilor pentru temele LGBTQ. De exemplu dacă îți vine un lătrău să-ți urle de curcubeu îl oprești și îi spui că dacă este atât de obsedat de acele drepturi, pe care voi le apărați, poate să meargă pe site-ul partidului să vadă ce planuri aveți pentru persoanele din această comunitate. Faci și o reclamă la site-ul partidului, și îl și umilești pe individ. Eventual, faci referință la obsesia pentru tema asta prin alte părți unde aveți doar voi microfonul, pentru a nu-i permite urlătorului să îți oprească stratagema prin volum.
Ce e foarte important e să identifici care sunt temele care preocupă cu adevărat oamenii, și să le arăți că tu le poți da șansa aia de a ieși din mlaștină. Preia fără rușine din ideile și temele adversarilor politici. Până la urmă calculul trebuie să fie pragmatic, când ajungi în poziție de decizie o să poți să faci lucrurile în care crezi.
Compromisul e foarte important
Lecția compromisului e foarte importantă, pentru că absolut nimic nu se poate realiza dacă nu ești dispus să faci niște compromisuri. Compromisurile sunt practic niște negocieri care îți permit să îți atingi scopurile și să deservești comunitatea ta și oamenii pe care dorești să-i reprezinți. Poate tu ești fan de piste de biciclete, dar trebuie să faci în primul rând ca lucrurile să fie (sau să pară) acceptabile pentru conducătorii auto, care sunt mulțimea dominantă.
Și știu că asta e partea cea mai de neînțeles pentru tineri: „cum adică să renunț la principiile mele?”. Păi, principiile tale nu sunt ale tale, că foarte des ești prea tânăr să ai tu principii mărețe neîntinate. Principiile tale sunt construite din niște manipulări propagandistice făcute consecvent - și tu vrei să fii în poziția de a împinge lucrurile mai departe încet încet în direcția pe care o identifici. Revoluțiile sunt pentru cazuri extreme (gen tiranii, sau sisteme iremediabil eșuate), idioți care nu înțeleg cum funcționează oamenii sau criminali care cred că oamenii care nu-s părere cu ei trebuie să moară. Și cum nu suntem într-o situație extremă (în ciuda exagerărilor retorice), nu vrei s-o pui de o revoluție.
Dar ce vrei e să asiguri un climat în care să muți fereastra conversației înspre subiectele de interes pentru tine, și conversația se mișcă lent în direcțiile respective. Acum, de exemplu, lătrăii fasciști controlează conversația, lucru care trebuie schimbat dacă nu vrem un eșec pe linie în următoarea perioadă.
Oamenii se câștigă față în față
Nimic nu câștigă mai bine oamenii decât când vorbești direct cu ei. Și ai nevoie să vorbești cu ei, și să îi întâlnești, să afli cine sunt sau să participi la evenimente unde sunt prezenți. Sunt multe lucruri care se pot face online, sau de la televiziuni, dar nu e suficient. Trebuie muncit „la firul ierbii”. Și ca să muncești la firul ierbii ai nevoie de niște oameni pe care să-i susții să nu facă altceva decât politică. Care să funcționeze fix pentru a colecta informații legate de nevoile oamenilor și de temele care i-ar anima. Care să se plimbe de colo până colo să vadă cum arată România fundamentală, și să fie văzut și recunoscut că cunoaște România fundamentală. Care să învețe cum să vorbească cu oamenii - nu din spatele unui ecran, ci din stradă.
Nimic nu poate compensa pentru munca asta de jos. Chiar nimic.
Campania electorală a început de ieri
Și aici vreau să ajung. Fiți atenți. Campania electorală a început deja. Trebuie muncit de azi dacă vreți să aveți rezultate peste o lună, un an, sau trei. De exemplu în curând va deveni mult prea târziu pentru a porni o campanie electorală pentru președinte în 2030. Campania pentru Parlament în 2028 trebuie să înceapă de azi. Cu elementele de care am spus mai sus. Aveți nevoie să cumpărați presă, să cumpărați atenție, și să începeți să readuceți conversația într-o zonă care vă avantajează.
Și o să vă dau exemplul care nu vă place. Simion a început campania electorală pentru președinție 2024 în anul 2019, poate chiar 2018. Și a muncit ca un disperat, în fiecare zi. Știu că nu vă place, dar și voi trebuie să munciți ca el. Altfel, treaba e pierdută. Și nu uitați că aveți nevoie de două cicluri electorale pentru a ajunge la vârf. De-asta puneți mâna și începeți să munciți. Și să vorbiți cu oamenii.
Și sunt sigur că mai sunt câteva chestii de zis, dar și-așa am scris mult.