Răul cel mai mare

Acum mai bine de-un an George Damian, dar nu numai, sugera că ar fi mai bine să voteze răul cel mai mare pentru că e sătul să voteze răul cel mai mic, că întotdeauna răul cel mai mic se dovedește slab, inapt să repare lucrurile și să le facă mai bine. Dacă primul vostru instinct e să fiți foarte supărați pe el, calmați-vă. George Damian nu e deloc nerezonabil în ceea ce propune; există o logică reală în spatele ideii, și, întâmplător, el e una din persoanele care m-au învățat ca atunci când aud o idee contrară să stau, să ascult, și să integrez în ceea ce cunosc eu despre subiect; uneori, poți participa în conversații doar ascultând punctele celorlalți de vedere și așteptând să afli care e rațiunea din spatele lor.

Acum, pentru mine nu e o experiență nouă să încerc să descifrez niște puncte de vedere controversate. Iar cu punctul lui George de vedere a fost foarte simplu să empatizez. Nu e de fapt o laudă a răului cel mai mare, ceea ce propunea el e mai degrabă un răspuns la letargia, dezinteresul și sfidarea partidelor politice vechi (PSD, PNL) față de cetățenii votanți. Practic, marea cursă prin care se menține corupția PSD este fix faptul că atunci când ai de ales între niște hoți ca PSD și niște tembeli extremi precum AUR o să votezi cu ăia pe care îi percepi ca fiind răul cel mai mic. Poziția lui era, așadar, un protest la adresa corupției partidelor care conduc țara de vreo 35 de ani.

Și am experiență în a apăra poziții controversate - vreme de aproape un deceniu i-am luat apărarea în mai multe poziții controversate lui Ovidiu Eftimie, cu care am și făcut ICR Podcast. Acolo motivația e un pic diferită - lumea venea să-mi reproșeze mie niște poziții extreme pe care le adopta Ovidiu pentru că, nu? eram colegi de podcast. Și întotdeauna încercam să explic că lucrurile sunt mai nuanțate decât poate uneori alege Ovidiu să exprime, și din cauza asta m-am ars de vreo câteva ori. În discuția cu George, însă, chiar dacă i-am înțeles poziția și meritele argumentelor, nu am mai fost de acord cu el. I-am explicat destul de scurt că deși poate că înțeleg un pic ce simte, nu pot să fiu de acord cu un partid politic care propune politici prin care să epureze populația României de oameni care îmi sunt prieteni: persoane din comunitatea LGBTQ, români de etnie maghiară sau în general oameni care au alte păreri politice decât patrioretardismul tembelard. Că da, în locul unei epurări prefer o mlaștină călduță în care să ne mai scăldăm un pic și-un pic - în fond, România de 2025 e mult mai departe de România de 2015 sau 2005, cu toată mizeria din partidele politice de la putere.

Nu am de ce să presupun că George Damian mă vrea pe o listă neagră pe care în mod sigur AURiștii m-ar pune dacă ar ști să citească. Mai mult, cred în onestitatea demersului lui intelectual, și chiar dacă în scenariul în care AUR chiar ar fi câștigat alegerile nu numai eu și oamenii de care am zis mai sus dar chiar și George ar fi avut de suferit, cred că există merit în ipoteza vag amuzantă „hai să dăm țara la nebuni să vedem cât de departe se pot duce”.

Când am avut discuția asta, am avut-o cumva decuplată de ce se întâmpla în lume, și da, dacă ne uităm peste ea e o discuție inutilă: AUR nu a câștigat, deci tot potențialul rău făcut de AUR a dispărut, pentru că acesta nu mai poate exista (va exista, desigur, o variantă posibilă care se va prefigura peste o lună, un an sau 3 când vor fi următoarele alegeri, dar răul AUR de acum un an nu s-a materializat). Din păcate, nematerializându-se asta înseamnă că rămânem cu o puternică argumentație pentru „hai să încercăm și cu răul cel mai mare”, mai ales că ceea ce vedem acum ca fiind răul cel mai mic nu prea se descurcă, n-au reușit să facă un guvern în cinci săptămâni, ce Dumnezeu tot așteaptă?

În izolare, așadar, discuția despre răul cel mai mare rămâne. Putem oricând să le inventăm un eroism necaracteristic, o înțelepciune imposibilă unui membru AUR, pentru că îi judecăm in-absentia. E mult mai ușor să critici ceea ce este decât ceea ce nu este. Revenind la exemplul lui Ovidiu, vreme de patru ani a lovit în primarul USR al Brașovului, Allen Coliban, a lovit cu sete și neiertător. Desigur, de îndată ce s-a terminat cu dictatura incompetenței USR-ului, fie la Brașov s-a instaurat cel mai competent primar din univers, fie pur și simplu Ovidiu a ales să se retragă în pustie departe de societate pentru că critica lui la adresa lui Scripcaru e incredibil de subțire. Dar e imposibil acum să poți critica al doilea mandat al lui Allen Coliban pentru că acesta nu există; de aceea, în imaginarul lui Ovidiu, răul cel mai mare e încă o opțiune pentru care, poate, peste trei ani va milita.

Uneori însă ne putem baza pe niște alinieri politice și niște similitudini pentru a înțelege cum ar fi putut arăta acest „rău cel mai mare”. În cazul lui Allen e mai greu, dar în cazul AUR e mult mai simplu, întreaga ideologie AUR fiind luată literă cu literă din influencerii neoconservatori americani, mă refer la libertarienii și fasciștii care au preluat complet partidul republican, în frunte cu Donald Trump. Nici măcar nu e amuzant, AUR fură de la mișcarea MAGA tot ce poate și ce nu poate, ajungând să lipească și peste creștinismul ortodox o mască evanghelică despre care am vorbit în câteva postări mai vechi. Confuzia în societatea românească a fost atât de mare încât și purtătorul de cuvânt de acum un an al BOR vorbea copiind mot-à-mot influencerii ereziei evanghelice.

Putem, așadar, să vedem completa transformare a SUA sub regimul pe care vrea să-l emuleze AUR. Și ca să înțelegem ce ar fi vrut să facă domnul Semiom de la Alianța pentru Ura între Români, putem să ne uităm numai la realizările lui Trump și ale partidului republican din ultima săptămână. Un rechizitoriu complet v-ar îngrozi, așa că rămânem la ultima săptămână, în care:

• Trump a organizat o paradă militară de ziua lui în care soldații americani au arătat penibil (ei nu au defilări în mod normal, iar pasul de defilare e ceva ce se exersează).
• Timp în care în America au fost proteste care au însumat câteva milioane de oameni în stradă contra înscăunării lui Trump ca rege. O chestie reală pe care nu doar el a propus-o (haha era o glumă) ci chiar oamenii din partidul republican au încercat s-o pună în lege pentru a-i asigura încă un mandat.
• În același timp a trimis oameni mascați în civil ca să răpească oameni din magazine sau din ferme și de la locuri de muncă în caz că arătau un pic mai colorați.
• Asta după ce a trimis garda națională și armata pentru că la un protest contra lui cineva a început să arunce cu pietre și să spargă vreo câteva magazine pe o rază de cel mult 100 de metri, punând o întreagă metropolă sub control armat.
• În același timp a dat șefilor tehnici ale unor firme de tehnologie ranguri de locotenent-colonel în armata americană
• Tot în săptămâna trecută un republican, prieten foarte bun cu Potra, băiatul de acțiune al lui Georgescu, s-a dus să asasineze doi parlamentari locali din Minesotta, lucru care a trimis majoritatea în parlamentul local în mâinile republicanilor.
• Și dacă vreți să vedeți cum arată niște aresturi, închipuiți-vă că vin la voi niște șmecherași pe stradă care-ți zic „gata, hai, s-a terminat, vii cu noi”, și tu te duci, că n-ai de ales, și nu, nu poți face diferența între niște bandiți foarte motivați care vor să îți taie gâtul și să te lase să mori într-un beci și băieți de la imigrație de la ei.

Astea doar câteva chestii care mi-au venit în minte din ultimele săptămâni, timp în care am evitat aproape complet știrile. Pentru că știrile de fapt sunt mult mai nasoale de atât, iar evenimentele astea nu sunt izolate.

Toate lucrurile alea de care ziceam eu că se întâmplă se întâmplă, inclusiv oamenilor care au susținut regimul. Nu pot să vă zic ce spectacol e pe LeopardsAteMyFace și aia se întâmplă într-o nație care credea că știe să-și apere drepturile. Parcă Ovidiu zicea ceva de genul: „cel mai în siguranță te afli acum în spatele unui republican înarmat”, dar se pare că nu e chiar așa, nu? Se pare că nu prea stau așa lucrurile.

De ce scriu toate astea?

Zilele astea am avut mult timp să reflectez asupra lucrurilor ăstora, și cumva simt că mă sufocă capacitatea de a produce rău, mă sufocă emoția negativă și în general disperarea de a face rău în lume. Dar teza „răului cel mai mare” m-a urmărit de când am avut discuția aia cu George, nu era prima oară când emitea ideea dar atunci mi-am dat seama că lucrurile pot s-o ia razna grav de tot cu „răul cel mai mare”. Real, nu credeam că ar fi totuși posibil așa ceva. Ceva în mintea mea încă zicea că exagerez eu, că nu, chiar și dacă ar ieși AUR pe primul loc și Simion președinte lucrurile în țară nu ar putea fi atât de grave cât le pictam eu să fie. Chiar și când Trump a ajuns președinte în America, aproape că am înghițit argumentul că poate americanii știu ei ce știu, și că situația e mult mai echilibrată decât pare iar Trump nu e un dezaxat. De la numirea lui ca președinte, însă, îmi dau seama că nu am fost suficient de vehement în a contracara teza răului cel mai mare.

Și că capacitatea umană de a face rău celor din jur e infinit mai mare decât capacitatea de a face bine. Și că ar trebui să renunțăm la ideea că „am votat răul cel mai mic” - recunoscând că am votat cea mai bună opțiune pe care am avut-o. Vreme de jumătate de an m-am simțit oarecum vinovat pentru a face o alegere proastă, aceea a răului cel mai mic, dar nu. Există un merit și o virtute în a nu alege opțiunea care ar face în mod garantat rău celor din jur.

Mă îndoiesc că argumentele mele l-au convins pe George că nu are dreptate cu răul cel mai mare; mă îndoiesc în același timp că era mai mult decât o sugestie speculativă de moment și mă gândesc că inclusiv el a fost prea puțin convins de argumentele sale pentru răul cel mai mare. Între timp avem alt nume pentru treaba asta: „vot anti-sistem”. Problema pe care o am cu ideile astea e că ele nu pot fi dezamorsate decât prin victoria răului, și nici măcar atunci, o lecție învățată din primul mandat al lui Trump, din Brexit. Ceea ce a menținut răul în viață este faptul că există niște oameni care prosperă din răul celor din jur, sunt fix aceiași care te îndeamnă să îți faci rău cu mâna ta.

PS: Mai știu că sunt câțiva care citesc pe diagonală orice text mai lung de 10 litere, așa că dacă nu ați priceput, nu, George Damian nu e principalul susținător al „răului cel mai mare”. El doar a observat o idee în societate și a adus-o în conversație cu urmăritorii lui, iar argumentele din spatele conversației anti-sistem sunt solide și merită discutate, așa cum e foarte greu să argumentezi pro-sistem în momentul în care vezi femei omorâte pentru că există, în timp ce poliția e impotentă în a opri crimele și criminalii. Cred în corectitudinea demersului lui intelectual, mai ales că nu se hrănește și nu trăiește din antagonizarea publicului.