Consumul de curent

România consumă foarte puțin curent electric și asta e o problemă, scrie ZF zilele trecute. Lumea se dă cu fundul de pământ: „cum, nu-i bine? De ce nu-i bine? Salvăm planeta!”

Nu e bine nici când consumăm puțin?

Nu e bine nici când consumăm puțin?

Doar că nu e chiar așa. În primul rând, articolul respectiv analizează problema din perspectiva economică a pieței de energie, care are de suferit în momentul în care energia nu se consumă. Articolul nu e foarte lung, în principiu ei spun câteva lucruri:

  1. O piață de curent electric care nu consumă foarte mult nu are de ce să atragă investiții în noi surse de curent electric.
  2. Apariția prosumatorilor individuali „strică” piața.
  3. Doar 25% din consumul final de energie al UE era asigurat de energia electrică.

Am și eu câteva idei pe tema asta, dincolo de faptul că oamenii nu citesc mai departe de titlu și chiar dacă citesc mai mult nu înțeleg foarte bine despre ce vorbește un articol.

  1. România nu consumă curent nu înseamnă că România nu poluează, ci, din contră, că România poluează mai mult pentru a face același lucru. Cel mai simplu de văzut: cât transport electric avem comparat cu transport pe benzină/motorină. Și voi o să vă gândiți că eu vă zic să vă luați Tesle toți, dar eu vă zic că sunt locuri mult mai importante unde lucrurile se pot face electric, și că Tesla nu a inventat nimic: vorbesc de transport feroviar, vorbesc de transport public, care ar putea să primeze în fața transportului personal în fumegătoare. Sau, dacă vorbim de încălzire, faptul că consumăm gaz sau lemne pentru încălzire, nu curent. Și tot așa.
  2. Faptul că România nu ar consuma la fel de multă energie înseamnă pur și simplu că facem lucrurile mai prost și mai puțin eficient, că automatizăm mai puțin, că facem mai mult efort pentru mai puține rezultate, e un semnal că economia României merge mai prost.
  3. Faptul că sunt foarte mulți prosumatori e foarte bun din punctul meu de vedere (și da, e legal să ai opinii diferite de ale un editorialist). Dar prosumatorii nu sunt suficienți, pentru că ei produc energie doar în anumite momente ale zilei - și că preferi investiții în producție modernă de curent electric la nivel industrial. Vrei soluții serioase de producție a curentului electric: baraje noi și centrale nucleare, investiții majore care să producă mai mult curent mai ieftin. Sunt bune și astea mici, dar sunt o soluție temporară care vine cu propriile probleme.

Soluția nu e, așadar, să-ți pui la loc becul de 100W în loc de ăla de 12W cu led. Soluția nu e să consumi de-a-n-droanga ca să fie mulțumiți editorialiștii ZF, ci soluția e să faci chestii mai puțin cu cârca și mai mult cu utilaje. Să folosești această minunată invenție a secolului XIX pentru a-ți face viața mai bună și pentru a face viața celor din jurul tău mai bună. Sau, bine, poți să intri pe reddit și să faci meme de doi lei.