Vorbesc cu un prezumptiv manager care a pus toate ouăle în coșul cu AI-ul și în curând o să vadă cum i se sparg în cap toate. Evident, este un mecanism retoric, acel prezumptiv manager care și-a rescris tot codul C++ în Rust cu AI nu există. Nici dacă ar exista nu mi-ar citi blogul, pentru că un astfel de om e prea ocupat să facă harness engineering pentru niște boți care să coordoneze niște harness-engineers pentru niște boți care să facă proiecte supra-productive.

Din 17 martie, în Brazilia, o să fie ilegal să folosești un sistem de calcul care să nu aibă o metodă credibilă de verificare a vârstei. Singurul furnizor de sisteme de operare pe care l-am auzit să se supună acestei legi este Apple, o firmă de mici dimensiuni din Statele Unite ale Americii. Dar nu vorbim despre coloana vertebrală a râmelor, vreau să mai adaug că Brazilia nu e vreun unicat. California vrea o verificare superficială, statul NewYork vrea ceva similar, la fel și statul Colorado. Recent, Marea Britanie a cerut tuturor aplicațiilor să verifice vârsta în caz că utilizatorii lor pot ajunge în contact cu conținut pornografic. Și o sa spuneți, perfect, de ce ar fi o problemă?

Aud comentarii multe legate de o propunere de-a lui Ilie Bolojan care nu e deloc nouă: oamenii instruiți în facultățile românești ar trebui să muncească o vreme în România pentru a plăti pentru studiile subvenționate de stat, facute pe banii statului (pe banii românilor, cu alte cuvinte).

Dacă te uiți online zilele astea o să vezi foarte mulți oameni explicând cum StarTreku’ ăla bunu’ e fix ăla pe care l-au văzut ei și Startreku’ de azi nu e ca ăla bunu’ al lor. Sunt din aceeași tabără - cred că Star Trek s-a rupt în două la Enterprise, un serial bunicel care însă nu s-a ridicat la popularitatea celor dinaintea lui. Nu m-am înțeles foarte bine cu Trek-ul nou. Discovery a fost o dezamăgire continuă de la primul sezon (chiar dacă era promițător), Picard a fost mult sub ceea ce poate Patrick Stewart, în principiu din cauza unor scenarii scrise destul de superficial, Strange New Worlds și seria animată nu m-au atras. Însă recent mi-a atras atenția un val de critici noi la adresa „New Trek” și am încercat să văd despre ce e vorba.

De ceva vreme Australia a pornit experimentul în care le-a suspendat accesul tuturor minorilor sub 16 ani la social media - cei care aveau conturi le au suspendate (și vor reprimi accesul la conturile lor când vor crește), și nu ai voie să deschizi conturi noi.

Lolita Cercel este un un proiect muzical virtual care ar vrea să fie un simulacru de muzică lăutărească generat de AI. Din păcate un fenomen care există doar pentru că cineva a băgat banii în promovare și a făcut vizualizări dar care expune câteva probleme cu fenomenul vizat.

În ceea ce ar putea părea un act de autoimolare, m-am pus să șterg din nou conturile personale de Facebook și X (The artist formerly known as Twitter). Și am mai făcut lucrul ăsta o dată, cel puțin cu contul de Facebook, și cunosc foarte bine cum decurge situația. Am lăsat o mică notă pentru câteva ore pentru că există posibilitatea ca, după ce sunt șterse conturile, cineva să preia ID-urile. Pe Facebook mai puțin, pe X mai sigur că cineva îl va prelua, și ar fi bine ca lumea să știe că nu mai dețin contul ăla.

Aseară, Manchester United a bătut rivala consăteană, City, cu 2-0 după un meci în care echipa lui Pep Guardiola a fost depășită din cam toate punctele de vedere. Și trebuie să spun că e un prim meci din ultima perioadă care pot spune că m-a entuziasmat la United, fiind adevăratul meci de despărțire de Ruben Amorim de la cârma echipei.

Poate ar trebui să-mi fac o categorie cu istorie, dar s-ar putea ca oamenilor să le fie oricum străin faptul că acest blog are categorii, deci mai bine o las așa. Bun. Văzui o postare pe Facebook a lui George Damian, și chiar dacă doresc să-mi reduc consumul de intoxicare americană (adică Facebook, nu ce scrie George) și consumul de știri ca să mă țin de promisiunea de a lăsa scrisul despre politică în pace anul ăsta, se pare că e o luptă cu mine însumi. Ca orice rezoluție de tipul ăsta e una în care intrăm mai lent, ca să ne construim mecanismele să luptăm cu obiceiul rău, și de-asta demarează mai greu.

Am primit o aducere-aminte (chiar plăcută, dealtfel) legată de faptul că nu am apucat să scriu despre podcasturile românești recente pe blog. Da, am scris pe Facebook, dar pentru un motiv care îmi scapă nu am mai scris pe blog și mă întreb de ce. Am picat și eu în cursa aia că „am scris pe Facebook, e suficient”? Probabil că da, pentru că nu mai găsesc o postare pe care eram ferm convins că am făcut-o. Uffff. Să reparăm eroarea.