Dacă te uiți online zilele astea o să vezi foarte mulți oameni explicând cum StarTreku’ ăla bunu’ e fix ăla pe care l-au văzut ei și Startreku’ de azi nu e ca ăla bunu’ al lor. Sunt din aceeași tabără - cred că Star Trek s-a rupt în două la Enterprise, un serial bunicel care însă nu s-a ridicat la popularitatea celor dinaintea lui. Nu m-am înțeles foarte bine cu Trek-ul nou. Discovery a fost o dezamăgire continuă de la primul sezon (chiar dacă era promițător), Picard a fost mult sub ceea ce poate Patrick Stewart, în principiu din cauza unor scenarii scrise destul de superficial, Strange New Worlds și seria animată nu m-au atras. Însă recent mi-a atras atenția un val de critici noi la adresa „New Trek” și am încercat să văd despre ce e vorba.

De ceva vreme Australia a pornit experimentul în care le-a suspendat accesul tuturor minorilor sub 16 ani la social media - cei care aveau conturi le au suspendate (și vor reprimi accesul la conturile lor când vor crește), și nu ai voie să deschizi conturi noi.

Lolita Cercel este un un proiect muzical virtual care ar vrea să fie un simulacru de muzică lăutărească generat de AI. Din păcate un fenomen care există doar pentru că cineva a băgat banii în promovare și a făcut vizualizări dar care expune câteva probleme cu fenomenul vizat.

În ceea ce ar putea părea un act de autoimolare, m-am pus să șterg din nou conturile personale de Facebook și X (The artist formerly known as Twitter). Și am mai făcut lucrul ăsta o dată, cel puțin cu contul de Facebook, și cunosc foarte bine cum decurge situația. Am lăsat o mică notă pentru câteva ore pentru că există posibilitatea ca, după ce sunt șterse conturile, cineva să preia ID-urile. Pe Facebook mai puțin, pe X mai sigur că cineva îl va prelua, și ar fi bine ca lumea să știe că nu mai dețin contul ăla.

Aseară, Manchester United a bătut rivala consăteană, City, cu 2-0 după un meci în care echipa lui Pep Guardiola a fost depășită din cam toate punctele de vedere. Și trebuie să spun că e un prim meci din ultima perioadă care pot spune că m-a entuziasmat la United, fiind adevăratul meci de despărțire de Ruben Amorim de la cârma echipei.

Poate ar trebui să-mi fac o categorie cu istorie, dar s-ar putea ca oamenilor să le fie oricum străin faptul că acest blog are categorii, deci mai bine o las așa. Bun. Văzui o postare pe Facebook a lui George Damian, și chiar dacă doresc să-mi reduc consumul de intoxicare americană (adică Facebook, nu ce scrie George) și consumul de știri ca să mă țin de promisiunea de a lăsa scrisul despre politică în pace anul ăsta, se pare că e o luptă cu mine însumi. Ca orice rezoluție de tipul ăsta e una în care intrăm mai lent, ca să ne construim mecanismele să luptăm cu obiceiul rău, și de-asta demarează mai greu.

Am primit o aducere-aminte (chiar plăcută, dealtfel) legată de faptul că nu am apucat să scriu despre podcasturile românești recente pe blog. Da, am scris pe Facebook, dar pentru un motiv care îmi scapă nu am mai scris pe blog și mă întreb de ce. Am picat și eu în cursa aia că „am scris pe Facebook, e suficient”? Probabil că da, pentru că nu mai găsesc o postare pe care eram ferm convins că am făcut-o. Uffff. Să reparăm eroarea.

Bun, am vizitat recent Pinterest pentru că apăruse într-o discuție cu niște prieteni. Pentru cei care nu știu, pinterest e un site de colectat poze - practic când mergi prin internet dai click pe niște poze și le reții, și în felul ăsta faci o galerie cu pozele tale favorite de pe net. Ca orice business făcut cu munca altora, și pinterest „vinde reclamă”, acel model de business foarte sănătos care a făcut lumea să fie atât de curajoasă și minunată (bine, mai degrabă să ardă la Fahrenheit 451, dar deja sunt detalii).

Cine mă știe ceva mai bine știe deja că am renunțat la a mai posta chestii pe goodreads. Am trecut lista de lecturi pe Goodreads anul trecut, dar de la 1 ianuarie am zis că nu mai are sens să contribui la colecta de informații a lui Amazon. O să scriu, așadar, doar aici pe blog, și o să renunț și la acordarea de notă/stele pentru că este inutil. Dacă simt foarte puternic în legătură cu o carte o să îi fac o postare separată, dacă nu, o să mai pun din când în când o listă cu ce-am mai citit, vă prindeți voi dacă mi-a plăcut sau nu.

Chiar dacă a fost prezentată ca o victorie cu costuri zero (mă rog, costuri minime, transport, muniție, lucruri de genul ăsta), captura lui Maduro cred că a costat SUA mai scump decât merită. Și știu că câțiva o să ziceți că sufăr de eternul „Trump Derangement Syndrome”, dar nu, nu e cazul, o să vă spun că ăsta ar fi un articol tehnic dacă aș avea mai multă informație.